CONSILIUL JUDEȚEAN MEHEDINȚI A DEPUS CERERE DE FINANȚARE PENTRU ACHIZIȚIA DE MICROBUZE ȘCOLARE VERZI

Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a încărcat cererea de finanțare pentru peste 30 microbuze școlare electrice ce vor fi achiziționate în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență – Componenta C15: Educație, Investiția I10.

Totodată, Consiliul Județean Mehedinți a încheiat protocol cu primăriile din județ, eligibile pentru acest proiect.

Obiectivul urmărit în cadrul acestui apel vizează îmbunătățirea condițiilor de transport pentru elevi, cu precădere pentru elevii din zonele izolate, cu populație scăzută, facilitând astfel accesul copiilor și tinerilor la educație, prin protejarea mediului înconjurător în același timp.

Valoarea maximă a proiectului este de 30.172.560 lei fără TVA., alocare financiară eligibilă prin PNRR, la care se adaugă TVA eligibilă de la bugetul de stat, în valoare de 5.732.786,40 lei.

“Educația este o prioritate!

Prin investiții în transportul elevilor din mediu rural creștem condițiile de acces al copiilor în unitățile de învățământ și scădem riscul de abandon școlar!

Să fie cu noroc!”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump: Vreau să confisc petrolul Iranului

    Președintele american Trump a declarat că vrea să „confiște...

    Kazahstanul este interesat să furnizeze petrol Europei prin Rusia

    Kazahstanul este interesat să extindă transportul de petrol către...

    SUA au permis unui petrolier rusesc să ajungă in Cuba

    Statele Unite ale Americii au permis unui petrolier rusesc...

    Financial Times: Economia de rezistență a Iranului

    Iranul, în mijlocul războiului său cu SUA și Israelul,...

    Războiul din Iran lovește puternic agricultura românească

    De la 2.500 lei pe tonă înainte să înceapă...

    Fritz batjocorește Paștele pe bani publici

    Ediția 2026 a Târgului de Paști din Timișoara confirmă,...

    Mâna dreaptă a lui Putin: În maxim o lună Europa va cere energie din Rusia

    Europa se confruntă cu restricții energetice și va solicita...

    Articole relationate

    Categorii populare