spot_img
3.9 C
București
joi, decembrie 26, 2024
AcasăAnalizeConsiliul Concurenţei doreşte o liberalizare a pieţei de taximetrie

Consiliul Concurenţei doreşte o liberalizare a pieţei de taximetrie

-

Consiliul Concurenţei doreşte o liberalizare a pieţei de taximetrie, soluţia fiind, pe de o parte, întărirea reglementării pe zona de transport alternativ, iar pe de altă parte dereglementarea pe partea de taximetrie, a afirmat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

- Reclama -

„Cu privire la transportul de persoane, a existat agitaţie acum vreo două luni, o discuţie de a schimba reglementarea pentru transportul alternativ – Uber, Bolt. Vedem dacă iniţiativa asta va fi continuată. În acelaşi timp, pe noi ne interesează şi o liberalizare a pieţei de taximetrie. Deci, soluţia, după noi, poate fi întărită reglementarea pe zona de transport alternativ. Argumentul este ‘Domnule, de ce noi, taxiurile, sau de ce nouă, taximetrişti, ni se impun nişte reguli diferite de cele pe care le au cei din transportul alternativ, care sunt cumva concurenţii noştri?. Şi atunci, hai, reglementaţi-i şi pe ei ca pe noi, taximetriştii’. După noi, răspunsul e ‘Bun, în unele direcţii are sens să întărim reglementarea pe zona de transport alternativ – şi am făcut nişte propuneri în acest sens -, dar pe de altă parte are sens să dereglementăm pe partea de taximetrie. Nu trebuie să-i oropsim pe toţi ca pe taximetrişti, ci să îi lăsăm ceva mai liberi şi pe taximetrişti”, a susţinut Chiriţoiu.

- Advertisement -

Potrivit acestuia, autoritatea de concurenţă are în atenţie şi licenţele de transport de persoane în interiorul judeţelor şi între judeţe, în sensul ca acele contracte să fie acordate prin licitaţii corecte.

„De asemeni, ne interesează licenţele de transport de persoane în interiorul judeţelor şi între judeţe. Aici e o lege aprobată de Parlament – că e la Curtea Constituţională – privind transportul între judeţe. Unele consilii judeţene au organizat licitaţii anul trecut pentru transportul în interiorul judeţului, dar nu toate. Sunt contracte care au fost prelungite. Practic, s-au acordat o dată, în anii ’90, iar de atunci se tot prelungesc prin ordonanţe, fie decizii de administraţie locală, fie ordonanţe de guvern. Deci, e un efort pe care ţinem de mulţi ani să ajungem ca toate aceste contracte să fie acordate prin licitaţii corecte. În ce sens corecte? În care să nu se privilegieze firmele deja existente pe acel traseu, da, deci care să deschidă cu adevărat concurenţei acele trasee”, a explicat şeful autorităţii de concurenţă.

- Advertisement -

Taximetriştii au protestat de mai multe ori în Capitală, de la începutul anului, solicitând drepturi egale cu cele ale firmelor de transport alternativ. Potrivit reprezentanţilor taximetriştilor, în ultimul an, asociaţiile care îi reprezintă au tras numeroase semnale de alarmă, atât la Bucureşti, cât şi în ţară, cu privire la concurenţa neloială în acest domeniu de activitate, puternic dereglementat, prin adoptarea unei legislaţii defectuoase şi paralele privind un aşa zis „transport alternativ de persoane”.

La rândul lor, şoferii Uber şi Bolt au spus că nu fac proteste pentru a nu bloca traficul în Capitală şi în principalele oraşe ale ţării doar ca să pună presiune pe Guvern, a susţinut, în martie, Cătălin Codreanu, preşedintele Coaliţiei pentru Economia Digitală, într-un comunicat.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img