spot_img
7.2 C
București
marți, decembrie 24, 2024
AcasăAnalizeConsilierul principal al lui Viktor Orbán spune la Tușnad ce nu au...

Consilierul principal al lui Viktor Orbán spune la Tușnad ce nu au curajul să spună oficialii români: Războiul nu-i dă dreptul Ucrainei să restrângă drepturile minorităților

-

Katalin Szili, consilier principal al prim-ministrului ungar, a declarat că situaţia minorităţilor naţionale din Ucraina, inclusiv cea a minorităţii maghiare din Ucraina Subcarpatică, se află „pe o pantă uriaşă”, deşi războiul nu-i dă dreptul Ucrainei să restrângă drepturi şi nu o scuteşte de îndeplinirea cerinţelor de aderare stabilite de Uniunea Europeană pentru ţările candidate.

- Reclama -

Katalin Szili şi-a exprimat punctul de vedere pe acest subiect în cadrul unei dezbateri intitulate Drepturile minorităţilor în război şi pace, care a avut loc, joi, în cadrul celei de-a 32-a ediţii a Universităţii de vară Bálványos şi a Taberei Studenţeşti (Tusványos). Politicianul a declarat pentru agenţia ungară de presă MTI că, deşi consolidarea păcii este în mod evident o prioritate, dacă Ucraina doreşte să se apropie de UE, este important ca aceasta să îndeplinească cerinţele pe care UE le impune tuturor celorlalte ţări candidate.

- Advertisement -

Katalin Szili a atras atenţia asupra reducerii drepturilor minorităţilor naţionale în ceea ce priveşte drepturile lingvistice, culturale şi educaţionale, proces început în anul 2017, când Ucraina a devenit candidată la aderare la UE. Aceasta a subliniat că legea privind minorităţile din Ucraina, adoptată în decembrie 2022, impune o obligaţie de asimilare directă a persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale.

În mod evident, nu este vorba doar de un pas înapoi, în comparaţie cu situaţia de dinainte de 2017, ci de un proces: pe măsură ce Ucraina se apropie de UE, în paralel, ea diminuează drepturile minorităţilor naţionale, a declarat consilierul principal al premierului ungar.

- Advertisement -

În mod evident, acum, prioritatea cea mai importantă este consolidarea păcii, în care şi UE are o responsabilitate importantă, a explicat Katalin Szili. Cu toate acestea, UE nu se ocupă să aducă părţile la masa negocierilor şi să încerce să consolideze pacea, ci alimentează războiul prin continuarea furnizării de resurse.

Pe de altă parte, potrivit lui Katalin Szili, situaţia de război nu înseamnă că Ungaria ar trebui să rămână tăcută în ceea ce priveşte problemele minorităţilor naţionale, ci să facă la fel ca România şi toate celelalte ţări vecine care îşi ridică vocea privind problemele minorităţilor lor naţionale. Ucraina nu poate fi scutită de îndeplinirea condiţiilor UE, astfel că trebuie consolidată protecţia juridică a minorităţilor naţionale.

“Acele minorităţi ale noastre care formează populaţie majoritară într-o anumită zonă ar trebui să aibă posibilitatea să se autoguverneze, iar cele care trăiesc în etnosporă ar trebui să aibă posibilitatea de a pune în aplicare autonomia culturală şi personală, aşa cum se obişnuieşte în alte părţi ale Europei”, a explicat Katalin Szili.

Aceasta a amintit că ambiţia premierului Viktor Orbán este să îndrepte Europa Centrală spre o nouă reconciliere, alături de o pace care să pună capăt războiului. Aceste ţări sunt interdependente, iar cooperarea lor nu poate duce decât la o situaţie avantajoasă pentru ambele părţi (win-win). Dar reconcilierea este o condiţie prealabilă pentru ca Europa să aibă un nou centru de greutate”, a explicat consilierul principal al prim-ministrului ungar.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img