Home Analize Consilierul pentru securitate națională al lui Trump la Chișinău la câteva zile...

Consilierul pentru securitate națională al lui Trump la Chișinău la câteva zile după vizita lui Iohannis în DC

0

Vizita de săptămâna viitoare a consilierului președintelui SUA pentru securitate națională, John Bolton, nu este deloc întâmplătoare, consideră editorialistul Ziarului NAȚIONAL, Nicolae Negru. Aceasta are loc în contextul întăririi influenței ruse în R. Moldova.

„Întărirea influenței ruse în R. Moldova, în urma constituirii alianței „ACUM” – PSRM, confirmată și de vizita demonstrativă a ministrului rus al Apărării, Serghei Șoigu, nu poate să nu atragă atenția SUA, în contextul războiului ruso-ucrainean, al preocupărilor legate de securitatea și apărarea Ucrainei”, crede editorialistul nostru.

Nicolae Negru este de părere că transformarea R. Moldova într-un „cap de pod al neoimperialismului rus” creează serioase probleme de securitate regională, care nu pot fi ignorate nici de România, partenerul strategic al SUA.

„De remarcat că vizita lui Bolton are loc la câteva zile de la întâlnirea Trump – Iohannis, la Washington, în cadrul căreia erau inevitabile și discuțiile privind evoluțiile din R. Moldova. Venirea lui Bolton e mai curând un semnal de îngrijorare, decât de satisfacție în legătură cu „dezoligrhizarea”. Reprezentantul lui Trump în probleme de securitate este trimis, de obicei, acolo unde există riscul unor amenințări, unde sunt vizate interesele SUA”, conchide sursa citată.

Ad

Exit mobile version