Consilierul prezidențial Andrei Muraru, fostul șef al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), a criticat la Digi24, comentând cazul Vișinescu, activitatea din prezent a instituției pe care a condus-o. De un an și jumătate nu a mai produs nimic concret și sunt toate șansele ca procesul torționarilor comuniști să se încheie după unul-două cazuri, spune Andrei Muraru.
El acuză actuala conducere de amatorism, de lipsă de interes și sugerează chiar că ar putea fi vorba de interese ale unor persoane care ocupă funcții înalte în stat.
Muraru a replicat astfel interviului acordat la RFI de Radu Preda, președintele IICCMEER.
TRANSCRIEREA INTERVIULUI:
Sunteți autorul moral al acestei condamnări. În timpul mandatului dvs la Institut a fost adus Alexandru Vișinescu în fața justiției. Sentința de ieri este o victorie personală?
Este o victorie instituțională, pentru că o instituție a făcut acest lucru într-un partneriat de presă, dar este și o victorie personală, pentru că până la acel moment nu a existat nicio punere sub acuzare a unui responsabil din sistemul penitenciar românesc comunist. Și în aceleași timp trebuie să spunem că această condamnare a venit pe baza aceluiași cod penal în vigoare în momentul în care toate aceste plângeri erau respinse. A fost mai mult decât o victorie personală, a fost o victorie instituțională, pentru că am reușit de fapt să convingem procurorii, anchetatorii că aici vorbim de crime inprescriptibile.
Când ați auzit prima oară de Alexandru Vișinescu?
Când eram cercetător la Institut, unde am lucrat începând din 2006. Institutul avea închisoarea de la Râmnicu Sărat în administrare. Până la momentul în care noi l-am denunțat, nu exista nicio fotografie, nu exista niciun fel de indiciu că acest individ ar fi în viață. Asta și pentru că a ieșit la pensie foarte devreme, din 1978, iar după închisoarea de la Râmnicu Sărat a deținut funcții insignifiante în sistemul penitenciar. A avut grijă să-și conserve foarte bine imaginea. A refuzat – în anii 90 l-a căutat o echipă de televiziune – să deschidă ușa jurnaliștilor.
Când ați văzut că trăiește, v-ați închipuit că va ajunge aici?
Nu, în momentul în care am avut indicii că e în viață, inclusiv o confirmare de la MAI, nu mi-a venit să cred, am crezut că e o eroare de sistem și că omul a decedat, că nu poate să fie în viață cel despre care s-a scris și s-a spus destul de mult, pentru că a condus această închisoare în toată perioada stalinistă, din 1956 până în 1963, un mandat foarte lung.
În 2013, trebuie să spun, l-am filat împreună cu jurnaliștii de la „Gândul”, pentru că nu aveam alte mijloace, nu puteam să facem audieri, să-l aducem la o secție de poliție.
Ce rost mai are să bagi un om de 90 de ani în închisoare?
E o întrebare care are mai multe fațete. Mulți pun întrebarea asta astăzi, pentru că aduc în discuție toată perioada celor 26 de ani în care nimeni nu a răspuns. Și spun ce folos ca statul să mai cheltuiască niște bani și să facă un proces judiciar, la finalul căruia acest om, care oricum nu poate acoperi despăgubirile de 300.000 de euro, oricum nu le poate plăti, are o garsonieră și o pensie de 3.300 de lei. În același timp, răspunsul trebuie să fie mult mai bine argumentat. Aici e și o latură pedagogică, care nu-l privește doar pe Vișinescu și vârsta sa înaintată. Prin prisma faptelor pe care le-a comis, societatea trebuie să înțeleagă că statul nu poate sta indiferent în fața unui individ despre care se știe că a comis crime niște crime teribile.
Cum vă explicați faptul că justiția a păstrat sentința Curții de Apel și a ales pedeapsa maximă?
Vișinescu nu a adus niciun contraargument și nici nu a avut circumstanțe atenuante, pe toată perioada procesului a refuzat să dea declarații, în totală lipsă de umanitate în sala de judecată. Nu i-a păsat, nu a dat semne că regretă, deși conștientizează faptele comise, el continuă nu doar să spună că nu este vinovat și că doar a îndeplinit niște ordine, ci mai ales consideră că cei din închisoare erau vinovați și că așa meritau să fie pedepsiți. Despre Ion Diaconescu, un om care nu mai e în viață, spunea, într-o înregistrare cu camera ascunsă, „porc de câine”, „jigodie”.
A existat un moment, la ultimul termen, când s-a ridicat cu greutate de pe scaun – deși putea să stea jos – și a plâns. Nu a spus că nu este vinovat și că cere iertare, ci a cerut să fie lăsat să moară și să nu fie degradat militar. Pentru un om care a lucrat la Securitate și a lucrat toată viața în sistemul represiv, aceasta (a lucra pentru Securitate – n.r.) este cea mai importantă împlinire în viață – faptul că a servit acest sistem. Nu mi-a părut o urmă de umanitate, ci pur și simplu a apelat la judecător să-i fie îndeplinită o ultimă dorință, a cerut să-i fie lăsat gradul militar pentru că a servit acel regim cu obediență și sinceritate.
Este această lipsă de umanitate un pattern al regimului comunist acesta, al cadrelor zeloase care au aplicat normele?
Este un pattern al tuturor regimurilor dictatoriale. Vișinescu se naște într-o familie foarte săracă și practic s-a desprins de familie și a lucrat pe la casele oamenilor bogați de la 8-10 ani până a intrat la Securitate în 1948. Am fost slugă, zicea la ultimul termen, doar când am intrat la Securitate am putut să vorbesc. Este o frază care îți spune că devenirea lui personală…
Securitatea i-a dat un sens.
Exact.
Ați simțit milă față de el în vreun moment?
Milă nu știu dacă e cuvântul potrivit, dar ieri, când l-am văzut în cătușe, părea că este cutremurat de ceea ce i se întâmplă și cred că oprobriul public, asta l-a făcut să …Dar cred că se va simți destul de în largul lui la închisoare.
Va avea un regim închis, va ajunge probabil la Jilava, o cunoaște, a lucrat la Jilava atâția ani.
Ce semnificație are condamnarea? Vă așteptați la un val de condamnări după acest precedent?
Valul de condamnări poate fi produs în măsura în care se fac investigații cu privire la crimele comunismului, dar nu trebui să ne uităm la Parchet, că Parchetul General este o instituție care a făcut enorm începând cu 2013. Trebuie să ne uităm la IICCMER, care trebuie să producă dovezi.
De ce n-a mai produs în ultimul an niciun fel de dovadă?
Cred că e vorba de mult amatorism și lipsă de voință, de interes și cred că această condamnare poate da un sens instituției pe care am condus-o. Scrie în lege că trebuie să facă investigații științifice și să sesizeze organele penale. Deci, să spunem că nu mai există torționari din anii 50-60. Dar în anii 80 s-a murit la frontieră, sunt zeci, sute de oameni. În beciurile Securității în anii 70-80 au fost anchetați și zdrobiți oameni, la Brașov a existat o represiune dură după 1987 din partea unor oameni care sunt astăzi în viață. Ristea Priboi este în viață. Mai există torționari, nu poți spune în fiecare zi că nu mai există.
Există un interes mai înalt să nu mai aibă loc investigații?
Nu știu, nu pot să răspund la această întrebare, dar probabil că unii, dacă sunt implicați într-un fel sau altul, sau poate au rude sau cunoștințe implicate în dosarul Mineriadei sau la Revoluție, s-ar putea gândi că dacă a existat o condamnare pentru o faptă produsă acum 60 de ani, va veni și o condamnare pentru fapte produse cu 26 de ani în urmă.
Cât ați fost șef la IICCMER ați primit semnale să vă opriți?
Nu, nu am primit astfel de semnale.
Ați simțit că ați deranjat pe cineva, că v-ați apropiat prea mult?
O, da, asta am simțit, am simțit.
Când ați plecat ce dosar concret investigați?
Investigam persoane din această listă de 35 de persoane pe care am anunțat-o în 2013 și demarasem foarte concret investigațiile pentru dosarul „Frontieriștii”, reușisem să avem un dialog cu Poliția de Frontieră Timiș, că acolo era arhiva, aveam ORNISS-ul.
Însemna o generație mai nouă de securiști, mai tineri, care au ajuns în momentul acesta, poate, bunici ai unor oameni care se află în funcții-cheie ale statului român. Generația mai nouă de securiști la care ați ajuns explică, poate, această oprire a investigațiilor IICCMER?
Nu știu, a trecut totuși un an și jumătate de când mi-am dat demisia de la Institut și lucrurile nu par să se miște. OK, ni se spune că nu mai există torționari din anii 50-60, dar de ce nu discutăm despre anii 70, 80, de ce pasăm responsabilitatea către Parchetul General, care a făcut tot ce e omenește posibil?
În instanță au fost Vișinescu și acum este judecat Ficior, îl denunțasem și pe Florian Cormoș, în cazul lui nu știu ce decisese Parchetul, era o chestiune juridică mai complicată, fusese judecat pentru niște fapte în anii 50.
Să ne așteptăm ca după Vișinescu și eventual Ficior acest proces al torționarilor comuniști să se încheie?
Evident că da, sunt toate șansele să se întâmple, din motivele pe care vi le-am spus mai devreme.
