Home Analize Consilier județean PSD din Constanța acuză îngroparea partidului de către baronul Stroe:...

Consilier județean PSD din Constanța acuză îngroparea partidului de către baronul Stroe: E mare semn de întrebare să-ți plece, înainte de campanie, o organizație întreagă. Cred că domnul Stroe trebuie să răspundă…

0

„Eu sunt membru de partid din 2008. În momentul în care intram în sediul de partid, era o hartă mare a județului  foarte frumoasă, era roșie cu câteva punctulețe galbene. Era pentru noi o mândrie, din 2020 încoace harta și-a schimbat culoarea, a devenit galbenă cu câteva punctulețe roșii. Din păcate, toți suntem triști pentru ce s-a întâmplat în 2020, s-a pierdut rușinos, asta este situația. Am auzit la ultima conferință că domnul Stroe și-a asumat dându-și demisia de la RAJA. Nu. Aia nu a fost o asumare. Asumare însemna să pleci de la vârful partidului. Ca la fotbal: cel care manageriază o echipă și care pierde, în clipa doi știe că pleacă. Dar a considerat că trebuie să ducă mai departe partidul, acum trebuie să arate ce a făcut în acești patru ani, din 2020… Trebuia să facă treabă din vârful piramidei. Domnul Ciolacu a ținut cont, în 2020, de dorința partidului și mă gândesc că, poate, a crezut că lucrurile se pot redresa. Vom vedea peste două luni. Ce se întâmplă la Constanța vede toată lumea“, a declarat consilierul județean PSD Nicoleta Bercaru pentru Replica de Constanța.

Legat de valul de demisii din PSD, Bercaru a declarat: „E mare semn de întrebare să-ți plece, înainte de campanie, o organizație întreagă. Cred că domnul Stroe trebuie să răspundă… probabil după alegerile locale. Fiecare dintre noi răspunde, la un moment dat“.

Ad

Exit mobile version