Conflict între Turcia și Grecia: Un pilot militar elen a murit

Un pilot militar grec a murit joi, în urma prăbuşirii aparatului său în Marea Egee, în timp ce se întorcea dintr-o misiune de interceptare a unor avioane turce pe fondul tensiunilor între Ankara şi Atena, a anunţat ministrul grec al apărării, Panos Kammenos, informează AFP.

Kammenos a făcut acest anunţ într-o postare pe Twitter, declarând „doliul” ţării sale pentru un pilot căzut „în numele apărării suveranităţii şi integrităţii teritoriale” ale Greciei.

Aparatul, un Mirage 2000-5 potrivit televiziunii publice greceşti, a căzut în mare în timp ce se întorcea dintr-o misiune de interceptare a unor avioane de vânătoare turce, a menţionat Statul Major al armatei greceşti.

Potrivit televiziunii publice ERT, avionul, care făcea parte dintr-o patrulă de două aparate, s-a prăbuşit lângă insula Skyros.

În ultimele luni, frecvenţa acestor misiuni de patrulare a sporit, Grecia acuzându-şi aliatul din cadrul NATO că şi-a multiplicat încălcările spaţiului său aerian şi maritim din Marea Egee. Ultimul incident în această zonă a avut loc în noaptea de luni spre marţi, când soldaţi greci au efectuat tiruri de somaţie pentru a îndepărta un elicopter turc ce survola cu luminile stinse insuliţa Ro, la frontiera maritimă dintre cele două ţări în Marea Egee.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare