de Bogdan Tiberiu Iacob, preluare Inpolitics
Guvernul Ludovic Orban a trecut în această după amiază de hopul învestirii, aducînd PNL la butoanele ocîrmuirii după o perioadă de la 5 pînă la 7 ani de pauză. Prima consecință a votului e că aflăm pe tot mai multe canale că am scăpat, în sfîrșit, de comunism, la 30 de ani de la căderea lui oficială. O veste excelentă pentru oricine, am spune, dar ușor derutantă: oare cît timp vom continua să tot scăpăm de comunismul dărîmat în 1989?
Prima dată cînd am scăpat de comunism a fost după fuga lui Ceaușescu, în 22 decembrie 1989. Dar nu a durat mult, pentru că după doar cîteva luni am aflat că Piața Universității a devenit prima zonă liberă de comunism din România. Deci comunismul doar se prefăcuse fugit în 89.
În februarie 1992, Bucureștiul în ansamblu a devenit zonă liberă de comunism, odată cu victoria la primăria generală a liberalului Crin Halaiacu și a CDR. Presa de opoziție jubila la gîndul că începe despărțirea de comunism, iar în Revista 22, bunăoară, reputatul intelectual Andrei Cornea scria mare, pe pagina întîi, editorialul cu titlul ”Începutul sfîrșitului” și anunța desprinderea, în fine, de o epocă funestă și mijirea zorilor democrației autentice.
Comunismul sucombase sub presiunea forțelor democrate.
În noiembrie 1996, să vezi trăsnaie, scăpam iar de comunism, odată cu victoria lui Emil Cosntantinescu și a CDR. Din nou, presa de dreapta jubila. Era rîndul lui Emil Hurezeanu să triumfe pe prima pagina din 22:
”În 1989 se prăbușea dictatura ceaușistă, dar cădeau doar lozincile comunismului. Iraționalitatea de esență a un ui sistem politic bazat pe fraudă, logica loviturii de stat permanente, minciuna publică și mizeria socială s-au prelungit pînă acum. După 50 de ani de impunere a aberației, acum, de abia acum, la 17 noiembrie se consumă raționalizarea istoriei României”.
Comunismul fusese răpus, în cele din urmă.
În 2004, veneau la putere alianța DA și Traian Băsescu, cel din urmă hotărît să lichideze comunismul. Zece ani l-a tot lichidat, condamnat, înfierat, a înființat comisii prezidențiale tismănene, s-a rățoit la Putin peste lacul rusesc Marea Neagră șamd.
Comunismul își găsise nașul.
În noiembrie 2014, la mitingurile anti-PSD din perioada alegerilor prezidențiale se striga îndîrjit ”Jos comunismul”; după alegeri, analiștii politici, dar mai ales liderii PSD, puneau înfrîngerea lui Ponta pe seama asocierii imaginii sale cu comunismul …pesediștilor, moștenire de la Ion Iliescu.
”Acum se conturează la vârful partidului scuza că Victor Ponta ar fi pierdut pentru că eu aș fi comunist, ceea ce ar afecta imaginea partidului. Este o mizerie, și un act de lașitate, lucruri pe care nu le pot înțelege și accepta. Este de neînțeles lipsa de reacție a partidului atunci când oameni care nu știu nimic despre trecut, în afară de etichetele puse de adversarii noștri, strigă ”Jos comunismul!” într-o țară care suferă grav de pe urma exceselor și eșecurilor capitalismului.” venea replica nervoasă a lui Ion Iliescu.
Inutil: mereu alungatul comunism reușise să mai instaleze un președinte.
Acum, aflăm din nou că trebuie să alegem duminică un președinte care să alunge definitiv în istorie comunismul.
Și la doar o oră după victoria guvernului Orban în parlament, intelectualul Mihai Neamțu scrie pe Facebook: ”După 30 de ani. Despărțirea de comunism”.
Mulți alții îi țin isonul.
Comunismul a mai instalat un guvern și se pregătește să reinstaleze un președinte care, ca și predecesorul său, promite să lichideze și în al doilea mandat de cinci eternul și fascinantul comunism.
Anul viitor vom avea alegeri parlamentare.
Să pariez de pe acum că tot comunismul va fi agentul electoral de bază al dreptei?
- Advertisement -
