Home Externe Comoară spaniolă, descoperită de un vânător de comori în dreptul Floridei

Comoară spaniolă, descoperită de un vânător de comori în dreptul Floridei

0

Proprietarul unui vas specializat în misiuni de recuperare de epave a anunţat că a descoperit o uriaşă cantitate de monede de aur care au zăcut mai bine de 300 de ani pe fundul apelor din Florida, în Statele Unite.

Comoara a fost adusă la suprafaţă la sfârşitul lunii iulie. Pe 13 iulie 1715, un uragan a spulberat nu mai puţin de 11 galioane spaniole, pe care le-a aruncat printre recifele din dreptul coastelor Floridei, toate ajungând în final pe fundul mării. Corăbiile fuseseră încărcate pe coastele Cubei cu aur şi pietre preţioase, care urmau să ajungă la regele Spaniei, Filip al V-lea. Potrivit izvoarelor istorice, o mie de spanioli şi-au pierdut viaţa în uraganul respectiv. Apele din jurul Floridei sunt foarte populare pentru vânătorii de comori, dar comoara descoperită în iulie a fost găsită în apă cu adâncimea de un metru, adânc îngropată sub nisip, informează corespondenţii BBC.

Ad

Exit mobile version