spot_img
vineri, 6 februarie, 2026
4.7 C
București

Comitetul pentru drepturile omului al ONU, lovitură la Fără penali

Comitetul pentru drepturile omului al ONU a cerut vineri Braziliei să-i permită fostului preşedinte Luiz Inacio Lula da Silva, închis pentru corupţie şi spălare de bani, să participe la alegerile prezidenţiale din octombrie atâta timp cât apelurile sale în instanţă nu au fost încă judecate, relatează AFP, transmite agerpres.

Acest comitet, format din experţi în drepturi civile şi politice, s-a pronunţat asupra unei cereri urgente depuse de avocaţii lui Lula la 27 iulie, la Geneva.

Într-o scurtă declaraţie, comitetul „cere Braziliei să ia toate măsurile necesare pentru a-i permite lui Lula (…) să-şi exercite drepturile politice din închisoare în calitate de candidat la alegerile prezidenţiale” din octombrie 2018.

Liderul istoric al Partidului muncitorilor (PT), Luiz Inacio Lula da Silva, care a fost de două ori şef al statului (2002-2010), rămâne marele favorit în sondaje.

Partidul său i-a înregistrat candidatura miercuri, dar este foarte probabil ca aceasta să fie invalidată, întrucât o lege stipulează că orice persoană condamnată este ineligibilă.

Totuşi, mai multe apeluri au fost depuse de avocaţii lui Lula şi Comitetul pentru drepturile omului subliniază că candidatura sa nu va putea fi anulată „decât atunci când apelurile sale în justiţie vor fi examinate în mod echitabil” pentru a evita comiterea unei „greşeli ireparabile” în cazul fostului preşedinte de 72 de ani.

Unul dintre membrii acestui comitet, Olivier de Frouville, a declarat pentru AFP că apelurile depuse de Lula la Tribunalul superior de justiţie şi la Curtea supremă a Braziliei „ar putea duce la anularea condamnării sale” pentru corupţie.

În această situaţie, Lula ar trebui să primească permisiunea de „a-şi face campanie” chiar şi din închisoarea sa din Curitiba (sud), a adăugat el.

Brazilia nu a reacţionat până acum la apelul Comitetului, iar parchetul, contactat de AFP, a precizat doar că nu are nimic de spus pentru moment.

Dilma Rousseff, cea care i-a urmat în funcţie lui Lula înainte de fi destituită în 2016, şi-a exprimat satisfacţia pentru poziţia comitetului ONU.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Comandantul Armatei Ucrainiene: Forțele rusești avansează de-a lungul întregii linii a frontului

    Forțele rusești avansează de-a lungul întregii linii a frontului...

    Trump își declară sprijinul pentru Orbán in alegerile din Ungaria

    Președintele SUA, Donald Trump, îl va susține pe premierul...

    Dosarul Epstein se detonează și la Forumul de la Davos

    Organizatorii Forumului Economic Mondial au anunțat joi deschiderea unei...

    Cele mai multe concedieri in SUA de la criza din 2009

    Companiile americane au anunțat cel mai mare număr de...

    China nu vrea zona de metale rare dorită de SUA din care vrea să facă parte și România

    China și-a exprimat joi opoziția față de propunerea SUA...

    Jeffrey Sachs: Cazul Epstein este o capcană a Mossad pentru elita de la Washington

    Finanțatorul american Jeffrey Epstein, cu reputație scandaloasă, și dosarul...

    Articole relationate

    Categorii populare