Comisia parlamentară maghiară pentru solidaritatea naţională: Drepturile minorităţilor naţionale trebuie să fie incluse într-o rezoluţie a Parlamentului European

Cauza minorităţilor naţionale trebuie menţinută pe ordinea de zi a Consiliului Europei, deoarece puţine state membre vor face acest lucru „alături de noi sau în locul nostru”, a declarat Péter Sztáray, secretarul de stat responsabil pentru politicile de securitate din cadrul Ministerului ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, în cadrul şedinţei de miercuri a Comisiei parlamentare pentru solidaritatea naţională.

Péter Sztáray a amintit că în timpul preşedinţiei ungare a comitetului de miniştri din cadrul Consiliului Europei, care a luat sfârşit în luna noiembrie, cauza minorităţilor naţionale a figurat printre priorităţi. A spus că obiectivul principal a fost ca acest subiect să ajungă pe ordinea de zi.

Despre preşedinţia ungară a spus că a fost una reuşită, evidenţiind că 50 de conferinţe şi 20 de evenimente culturale s-au concentrat în primul rând pe drepturile comunităţilor, pe aplicarea acestora şi pe oportunităţile de dezvoltare – deşi în acest răstimp, în privinţa acestui subiect “abia dacă se avansează în Consiliul Europei”, iar “pentru alte tipuri de minorităţi există un interes politic mult mai mare”. 

Trebuie să fim vigilenţi, trebuie să fim atenţi, pentru că în Europa de astăzi, subiectul minorităţilor naţionale nu face parte dintre priorităţi, a remarcat oficialul ungar. Sztáray a mai subliniat că acesta este una dintre temele asupra cărora ar trebui să existe un consens naţional, pentru ca interesele maghiare să poată fi reprezentate în mod eficient. 

Secretarul de stat a menţionat că nu se aşteaptă în viitorul apropiat la un consens privind drepturile colective ale minorităţilor naţionale, întrucât aceste drepturi nu se regăsesc în legislaţia UE. Se dă dovadă de un dublu standard atunci când în privinţa minorităţilor naţionale se vorbeşte despre drepturi individuale, iar în privinţa persoanelor LGBTQ, despre o comunitate, a spus Péter Sztáray.

Ferenc András Kalmár, însărcinatul ministerial responsabil pentru politica de vecinătate în cadrul Ministerului ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, a vorbit despre evenimentele desfăşurate în timpul preşedinţiei ungare. Potrivit acestuia, reprezintă un succes faptul că subiectul protecţiei minorităţilor naţionale “a fost readusă pe masa principală a politicii”.

În cadrul şedinţei, Katalin Szili, însărcinatul premierului ungar pentru activitatea de mediere privind autonomia comunităţilor maghiare de peste graniţele Ungariei, a subliniat că dreptul la protecţia identităţii naţionale trebuie să fie recunoscută ca a cincea generaţie a drepturilor cetăţeneşti, subliniind că drepturile minorităţilor naţionale autohtone ar trebui să fie incluse într-o rezoluţie a Parlamentului European, aşa cum s-a întâmplat în cazul celor originari din Africa.

Comisia a votat în unanimitate aprobarea raportului.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Comisar european: Vor fi prețuri foarte mari la petrol și gaze la iarnă in UE

    Uniunea Europeană nu se așteaptă să apară probleme în...

    Oferta de investiții a Mureșului sub brandul comun „Why Mureș” la EXPO REAL München

    Administrația publică locală și județeană, mediul de afaceri și...

    Capacitatea de foraj în ape adânci a Chinei atinge nivelul de 5.000 de metri

    Nava oceanică de foraj Mengxiang („Visul”, n.r.) a Chinei...

    Kelemen Hunor: Va fi un eșec pentru PNL dacă merge la Curtea Constituțională

    Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marţi, despre iniţiativa...

    Călin Georgescu in arest 30 de zile

    Curtea de Apel Bucureşti a admis, marţi, contestaţia procurorilor...

    Festivalul TRESKAVAȚ și a CIORBEI de PEȘTE la Svinița, pe Clisura Dunării

    Primaria comunei SVINIȚA din Mehedinți in parteneriat cu Uniunea...

    Ucraina aruncă Europa in șocul prețului motorinei

    Camioanele, agricultura și industria depind de motorină. În prezent...

    Articole relationate

    Categorii populare