Comisia Europeană și-a criticat ambasadorul la Viena după ce acesta a criticat Austria că plăteşte Moscovei „bani însângeraţi”

Comisia Europeană (CE) şi-a admonestat vineri ambasadorul de la Viena, Martin Selmayr, şi l-a convocat pentru discuţii la Bruxelles după ce Austria şi-a manifestat public indignarea faţă de o intervenţie în care acesta a acuzat guvernul austriac că şi-a diminuat prea puţin dependenţa faţă de gazul rusesc şi plăteşte Moscovei „bani însângeraţi”, relatează agenţia EFE conform Agerpres.

„Toţi ştim că diplomaţia ţine nu doar de conţinutul adecvat, ci şi de tonul corect (…) Alegerea cuvintelor din partea şefului reprezentanţei noastre în Austria a fost nu doar inutilă, ci şi inadecvată”, a declarat în faţa presei un purtător de cuvânt a Comisiei Europene, Balazs Ujvari, care a subliniat că un ambasador al UE „trebuie să-şi gândească cu atenţie fiecare cuvânt”.

Germanul Martin Selmayr, fost secretar general al Comisiei Europene şi între anii 2012-2018 şef de cabinet al fostului preşedinte al acestei instiuţii, Jean-Claude Juncker, era atunci considerat unul dintre politicenii cei mai influenţi de la Bruxelles.

Miercuri, el a spus în timpul unei dezbateri publice că Austria trimite Moscovei „bani însângeraţi” pentru că nu-şi reduce şi mai mult importurile de gaz natural rusesc.

„Oh, Dumnezeule! 55% din gazul austriac continuă să vină din Rusia (…) Bani însângeraţi sunt trimişi zilnic în Rusia”, a spus reprezentantul Comisiei Europene. El s-a declarat de asemenea surprins că nimeni la Viena nu iese în stradă pentru a protesta împotriva acestor importuri de care, consideră el, Austria s-ar putea lipsi, pentru că este o ţară „bogată”.

După aceste afirmaţii, şeful reprezentanţei Comisiei Europene a fost convocat pentru discuţii la Ministerul de Externe austriac. Între timp şi Comisia Europeană l-a convocat la Bruxelles pentru „o discuţie cu ierarhia sa asupra acestei chestiuni”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Comisiei menţionat mai sus, care a mai spus că executivul comunitar a contactat guvernul austriac pe această temă.

Într-o declaraţie acordată ulterior cotidianului austriac Die Presse, Selmayr a motivat că afirmaţiile sale au fost un răspuns pe care i l-a adresat unui necunoscut care a acuzat UE de comportament „belicos” prin ajutorul militar oferit Ucrainei şi care ar fi spus că preşedinta Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, are mâinile pătate de sânge.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Scandalul Nvidia-Huang provoacă război in Administrația Trump

    Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessant, a criticat Departamentul Comerțului...

    Revenirea in triumf a lui Jensen Huang

    Silicon Valley este în efervescență în legătură cu revenirea...

    2 ofițeri SRI, bătuți crunt într-o cârciumă din Zalău

    Doi ofițeri SRI din Zalău au luat bătaie intr-un...

    SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DROBETA-TURNU SEVERIN A FOST INCLUS ÎN PROGRAMUL NAȚIONAL DE SCLEROZĂ MULTIPLĂ

    Pentru că sănătatea oamenilor este o prioritate.,continuam să investim...

    Campanie gratuită in Mehedinți pentru depistarea cancerului oral

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat alături...

    Ucraina nu poate folosi avioanele F-16 primite din Occident

    Ucraina folosește rareori avioanele de luptă F-16 primite de...

    Articole relationate

    Categorii populare