Comisia Europeană pune cruce plafonării prețului la gaze: Germania a decis

Comisia Europeană le-a spus luni reprezentanţilor statelor membre că nu este posibil să fie introdus un plafon al preţului gazelor naturale care în acelaşi timp să nu afecteze contractele pe termen lung sau securitatea aprovizionării, au declarat două surse diplomatice pentru Reuters conform Agerpres.

După discuţii îndelungate, la summitul de la finele lunii octombrie, şefii de stat şi de guvern din UE au căzut de acord să însărcineze Comisia Europeană să propună „un cadru de referinţă temporar în UE pentru a plafona preţul gazelor naturale utilizate la producţia de electricitate” precum şi un „coridor dinamic temporar de preţ pentru tranzacţiile cu gaze naturale”, în ideea de a provoca o scădere a preţurilor.

Însă compromisul convenit între ţări precum Franţa, Spania şi Belgia, care au cerut un plafon de preţ, şi statele membre, în frunte cu Germania, care s-a opus acestei solicitări, a făcut necesară ataşarea a numeroase condiţii suplimentare. Este vorba, în special, de un eventual plafon care să nu afecteze contractele pe termen lung, să nu conducă la o majorare a consumului de gaze sau să îi determine pe producători să îşi reorienteze livrările de gaze în alte direcţii.

„Acum, Comisia a spus că este imposibil să ai un plafon care îndeplineşte toate aceste criterii”, a spus un diplomat citat de Reuters, adăugând că ambasadorii statelor membre la Bruxelles vor discuta vineri următorul pas.

Subiectul plafonării preţului gazelor naturale creează de mai multe luni diviziuni în rândul statelor membre UE, într-un moment în care acestea caută modalităţi pentru a răspunde la o gravă criză energetică care provoacă o inflaţie record şi ameninţă să arunce blocul comunitar în recesiune.

Un al doilea diplomat consultat de Reuters a precizat că, în locul plafonării, Comisia a oferit soluţia unui „mecanism voluntar de corectare a pieţei” care nu merge însă suficient de departe pentru acele ţări care solicită un plafon capabil să limiteze creşterile bruşte de preţuri.

Ambii diplomaţi au dezvăluit că cel puţin 15 state membre UE care solicită plafonarea preţului gazelor ameninţă să blocheze celelalte elemente ale acordului energetic convenit de liderii UE la finele lunii octombrie, care include de asemenea achiziţiile comune de gaze şi elaborarea unui nou preţ de referinţă, atâta timp cât Comisia nu vine cu o propunere solidă de plafonare. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    PLEACĂ MILIARDARII DIN UK DIN CAUZA TAXELOR MARI: Al treilea cel mai mare contribuabil al Marii Britanii se mută in Grecia

    Miliardarul Chris Rokos, fondatorul fondului speculativ Rokos Capital Management,...

    Negociatorii americani i-au anunțat pe francezi că după alegerile din Rusia Moscova e dispusă la negocieri

    Negociatorii americani au declarat părții franceze, la discuțiile de...

    Regiunea care atrage companiile de tehnologie

    Regiunea Patagonia din Argentina atrage un interes tot mai...

    Avocata Silvia Uscov despre plecarea din AUR

    de Silvia Uscov, avocat Profit de emisiunea dnei Anca Alexandrescu...

    De ce a câștigat AfD in Saxonia-Anhalt. Tema principală a AfD a contat puțin

    Campaniile agresive împotriva refugiaților și migranților reprezintă nucleul identității...

    O mulțime de oameni la înmormântarea lui Ratko Mladić

    Înmormântarea fostului comandant al armatei sârbe bosniace, Ratko Mladić,...

    Articole relationate

    Categorii populare