Comisia Europeană a anunţat vineri că a sesizat justiţia UE împotriva Ungariei în legătură cu legea ungară ce restricţionează accesul minorilor la conţinuturi care au tangenţă cu homosexualitatea, lege considerată discriminatorie faţă de comunitatea LGBT+, relatează AFP, Reuters şi dpa conform Agerpres.
„Comisia consideră că legea încalcă regulile pieţei interne, drepturile fundamentale ale persoanelor (în special ale celor LGBT+), precum şi (…) valorile UE”, se arată într-un comunicat al Comisiei.
În acelaşi timp, executivul european a sesizat CJUE – Curtea de justiţie a Uniunii – în legătură cu revocarea licenţei ultimului post independent de radio din Ungaria, Klubradio, se menţionează în comunicat.
Este o nouă etapă în procedurile de „infringement” lansate împotriva Ungariei, ce pot duce la o condamnare din partea CJUE, inclusiv sancţiuni financiare.
Legea vizată în anunţul de vineri, adoptată de Budapesta în iunie anul trecut, interzice „reprezentarea sau promovarea” homosexualităţii şi a schimbării de sex pe lângă minori, ceea ce a suscitat reacţii de indignare, mai ales din partea liderilor europeni. În iulie 2021, Comisia Europeană a declanşat o procedură de infringement împotriva Ungariei, în legătură cu această lege.
În ce priveşte Klubradio, executivul UE a lansat o procedură de infringement în iunie 2021.
Preocupările Comisiei Europene privind statul de drept în Ungaria blochează încă planul de redresare al Budapestei, ce prevede granturi de circa 7,2 miliarde de euro. Ungaria a fost de altfel din nou criticată în recentul raport al CE privind statul de drept în UE.