Comisia Europeană a revizuit în jos estimările pentru economia românească

Comisia Europeană a estimat joi că ritmul de creştere a economiei româneşti a încetinit până la 1,8% în 2023, cu 0,4 puncte procentuale mai puţin decât estima în toamnă, după ce inflaţia ridicată şi creşterea anemică a creditului au afectat cererea internă, iar cererea externă a fost una slabă, conform previziunilor economice de iarnă publicate joi de Executivul comunitar.

Comisia Europeană a revizuit în jos şi estimările referitoare la avansul economiei româneşti în 2024, până la 2,9%, de la 3,1% cât preconiza în toamna anului trecut.

„Deşi consumul privat este aşteptat să accelereze, investiţiile vor rămâne principalul contributor la creşterea PIB şi în acest an. Politica monetară este aşteptată să rămână una restrictivă în 2024 şi se va relaxa doar treptat, pe măsură ce presiunile inflaţioniste se reduc. Relaxarea condiţiilor financiare şi monetare, însoţite de o cerere externă mai puternică, urmează să ducă la o creştere reală a PIB de 3,2% în 2025, de asemenea uşor mai puţin decât în prognozele de toamnă”, se arată în raportul Executivului comunitar.

În ceea ce priveşte inflaţia, CE estimează că în 2023 aceasta a scăzut până la 9,7%, de la 12% în 2022, în principal ca urmare a încetinirii semnificative a creşterii creditului privat şi condiţiilor monetare stricte, precum şi preţurilor mai mici la energie şi alimente.

„Exceptând o scurtă perioadă la începutul lui 2024, după unele creşteri ale taxelor indirecte, preţurile ar urma să continue să scadă de-a lungul orizontului de prognoză. Inflaţia medie anuală este prognozată să ajungă la 5,8% în 2024, pentru a încetini la 3,6% în 2025”, estimează Comisia Europeană, care avertizează însă că există riscuri pentru un proces dezinflaţionist mai gradual dacă salariile şi pensiile vor continua să crească rapid.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Scandalul ouălor cu picioare ale lui Fritz

    Instalațiile decorative amplasate în Piața Unirii au generat un conflict artistic,...

    Fost analist CIA: Războiul din Iran va crea o criză economică fără precedent

    Consecințele economice ale atacului lansat de Statele Unite și...

    Tatăl lui Elon Musk vrea să conducă o colonie de sud-africani în Rusia

    Tatăl lui Elon Musk, Errol, intenționează să organizeze și...

    Inteligența artificială nu a ajutat America in Iran

    Speranțele SUA pentru un război „fără contact” cu Iranul,...

    Bătălia pentru postul de ambasador american in Rusia și cine joacă

    Emisarul prezidențial american Steve Witkoff influențează procesul de selecție...

    Demonstrații uriașe in Irak împotriva intervenției americane in Iran

    Zeci de mii de susținători ai influentului cleric șiit...

    Articole relationate

    Categorii populare