Home highlight Comisia de Politică Externă Senat: Am propus rechemarea ambasadorului din Franţa

Comisia de Politică Externă Senat: Am propus rechemarea ambasadorului din Franţa

0

Preşedintele Comisiei de politică externă din Senat, Petru Filip, a declarat, marţi, după audierea secretarului de stat Radu Podgorean, că a propus rechemarea directorului ICR Paris şi a funcţionarei implicate în scandalul invitaţiilor, precum şi rechemarea de la post a ambasadorului Bogdan Mazuru (foto).
„Comisia de politică externă a Senatului s-a sesizat legat de incidentul produs la Paris privind invitaţii care vor participa astăzi la întâlnirea cu preşedintele Iohannis şi am avut o discuţie cu domnul secretar de stat Radu Podgorean, domnul ministru Aurescu nefiind în ţară, privind acest incident absolut regretabil pe care Comisia de politică externă îl regretă în mod unanim”, a declarat preşedintele Comisiei, Petru Filip.
El a precizat că, după discuţia cu secretarul de stat din MAE, Comisia de politică externă a hotărât să propună rechemearea de la post a celor două doamne implicate în scandalul invitaţiilor, Yvette Fulicea, directoarea ICR de la Paris, şi a unei funcţionare „implicată în mod direct în emiterea acelui document către cei care urmau să fie invitaţi”.
Totodată, Filip a cerut ca Ambasada României la Paris „să trimită în mod oficial scrisori de scuze publice celor care au primit acel mail nefericit pe care sigur îl regretăm”.

Ad

Exit mobile version