COMENTARIU DEUTSCE WELLE DE HORAŢIU PEPINE:
Proiectul clarificărilor ideologice ar trebui urmărit chiar cu riscul de a pierde alegerile. Şi nu ar fi o formă de idealism prostesc, ci o investiţie pe termen lung, care nu aduce dividende din primul an.
Unul dintre militanţii PSD care a avut se pare o influenţă mai mare decât funcţia lui oficială, Sebastian Ghiţă, a demisionat demonstrativ din partid declarând că nu se întoarce câtă vreme Ion Iliescu va rămâne figura emblematică a acestei formaţiuni. Fostul preşedinte Iliescu a replicat într-o amplă scrisoare deschisă în care arată că în opinia sa eşecul în alegeri nu s-a datorat asocierii PSD cu trecutul comunist, ci în primul rând din cauza faptului că partidul a încetat să mai fie de stânga, căutând să câştige electoratul de dreapta. De fapt, la fiecare eşec, Ion Iliescu a reproşat partidului său excat acelaşi lucru şi anume că a încetat să fie de stânga.
Nu ne propunem să explicăm de ce a pierdut Victor Ponta alegerile. Asta este problema militanţilor PSD. E util să observăm însă că transformarea partidului în sensul indicat de Ion Iliescu nu i-ar aduce neapărat victoria, deşi ar fi în beneficiul societăţii româneşti. Fostul preşedinte arată starea de incomunicare totală care s-a produs între tinerii intelectuali care se exersează în critica capitalismului şi militanţii PSD care probabil că nici măcar nu au auzit de cei dintâi. Aşadar I. Iliescu propune ca PSD să devină un partid de doctrină, un partid ideologic, cu grupuri de reflecţie intelectuală.
Chiar dacă modelul acesta pare să evoce un alt partid, fascinat de forţa doctrinei şi care şi-a avut la origini intelectualii săi, îndemnul fostului preşedinte nu este lispit de noimă. Un nou partid comunist revoluţionar nu are teren de manifestare şi nu există, prin urmare, niciun risc real de revedea renăscut comunismul, dar puţină ordine în ideile şi politicile promovate de partide ar trebui să se facă. De exemplu astăzi PSD asumă într-o manieră nereflectată un conservatorism popular care nu are o legătură cu stânga, după cum se arată prea multă simpatie pentru marile corporaţii pentru un partid socialist. La dreapta, confuzia înfloreşte şi ea, căci acolo găsim un progresism societal care în Europa se cultivă la stânga. Un fost ministru al Educaţiei, ulterior trecut la PMP, se arăta la un moment dat de-a dreptul încântat de iniţiativele şcolare ale socialiştilor francezi şi s-ar înţelege, pesemne, mai bine cu Najat Vallaud-Belcacem decât cu Nicolas Sarkozy.
Proiectul clarificărilor ar trebui însă urmărit chiar cu riscul de a pierde alegerile. Şi nu ar fi o formă de idealism prostesc, ci o investiţie pe termen lung, care nu aduce dividende din primul an. Dacă PSD ar începe clarificarea (foarte puţin probabil), dreapta va fi la rândul ei nevoită să evite suprapunerile de teme, iar oamenii cu convingeri tari vor fi la rândul lor puşi în situaţia să aleagă. O stângă limpede va atrage după sine o dreaptă limpede. Reciproca este şi ea valabilă.
Totuşi nu ne putem aştepta la schimbări importante pe termen scurt. Partidele sunt structuri foarte inerţiale cu ierarhii bine constituite şi care nu se pot transforma de azi pe mâine. Am putea face o singură observaţie: dacă un început de clarificare s-ar produce atunci am asista la o scindare a PSD şi la o divizare a stângii după modelul partidelor de dreapta.
