Un comentariu Deutsche Welle de Matthias von Hein:
Occidentul şi Iranul luptă împotriva grupării Statul Islamic. Există multe lucruri în comun între cele două tabere. Inteligent ar fi ca acestea să fie puse în valoare, crede Matthias von Hein.
Printre iubitorii de realpolitik există o vorbă: „duşmanul duşmanului meu îmi este prieten”. Din acest punct de vedere, Iranul ar trebui să fie invitat de onoare al întâlnirii organizate de Statele Unite la Bruxelles, la care participă aproximativ 60 de state şi în cadrul căreia se va discuta despre aşa-numitul „Stat Islamic”.
Teheranul atacă la rândul său SI, folosind, se pare, inclusiv avioane de luptă. Informaţiile, deşi confirmate de Statele Unite, sunt dezminţite de autorităţile iraniene. Iată, aşadar, o situaţie care anulează aproape în totalitate principiile realpolitik-ului. În nisipurile mişcătoare ale Orientului nu este deloc simplu să găseşti soluţiile adecvate. Dimpotrivă, poţi constata că duşmanul duşmanului tău devine, într-o clipă, şi duşmanul prietenilor tăi.
Matthias von Hein
Concret, Statul Islamic este deopotrivă duşmanul Statelor Unite, al Occidentului şi, în general, al întregii comunităţi internaţionale. Însă Iranul este, simultan, adversarul Statelor Unite şi al aliaţilor Americii, recte Israel şi Arabia-Saudită. În plus, Iranul este şi prietenul duşmanului. Mai exact, al lui Baschar al-Assad, care a rămas la putere cu ajutorul Rusiei şi Iranului, în pofida devastatorului război civil care a măcinat Siria în ultimii ani.
Există multe indicii conform cărora Iranul ar fi atacat miliţiile jihadiste cu avioane de luptă. De ani de zile, Iranul îşi extinde influenţa în Irak. Garda Revoluţionarilor are la dispoziţie o unitate specială – Brigăzile Al-Kuds – destinată misiunilor în străinătate. Şeful acestei unităţi a apărut în mai multe fotografii făcute în Irak vara trecută.
Motivul implicării iraniene în Irak este evident. Avansul Statului Islamic ameninţă influenţa iraniană din această ţară. De asemenea, miliţiile jihadiste sunite ameninţă să distrugă centrele sfinte ale şiiţilor. Or, Iranul majoritar şiit, percepe o atare ameninţare ca o invazie. După ce, în iunie, luptării SI au luat cu asalt cel de-al doilea oraş ca mărime din Irak, Mosul, a durat două luni până când Statele Unite s-au hotărât să îşi susţintă partenerii cu raiduri aeriene.
În schimb, iranienii au acţionat rapid. În acele momente de răscruce, Teheranul a livrat arme şi a trimis în regiune experţi militari, asigurându-se că nu îşi pierde influenţa în zonă.
Preşedintele american, Barack Obama, a realizat de la bun început că în Orientul Apropiat nu poate fi nimic rezolvat fără ajutorul Iranului, o ţară relativ stabilă şi cu o mare influenţă în statele vecine.
Tocmai de aceea, la jumătatea lunii octombrie, preşedintele american i-a trimis a patra scrisoare liderului suprem al Iranului, ayatollahul Khamenei, pentru a-l asigura pe acesta că raidurile aeriene americane nu au drept scop, nici slăbirea poziţiei Iranului în zonă, nici atacarea lui Baschar al-Assad. Mai mult, Obama n-a exclus cooperarea cu SUA pentru combaterea SI.
Această din urmă ofertă era cuplată de ajungerea la un acord în dosarul nuclear iranian, care n-a putut fi până acum soluţionat din cauza poziţiilor instransigente ale hardliner-ilor iranieni, respectiv americani.
Aşa se face că, momentan, sunt în desfăşurare două campanii militare împotriva grupării Statului Islamic. Una dintre ele este condusă de Iran, iar cealaltă de America şi aliaţii occidentali. Deşi ambele tabere insistă să reafirme că nu există niciun fel de înţelegere între ele, se poate presupune că Irakul are rol de mediator între cele două părţi.
Orientul Apropiat este prea important şi prea instabil, pentru ca cele mai importante puteri din regiune să nu vorbească unele cu altele. Ar cam fi timpul ca Iranul să frâneze un pic ambiţiile fundamentaliştilor. În context, rolul liderului suprem, ayatollahul, este esenţial. Or, din acest punct de vedere, Ali Khamenei nu dă vreun semn că ar fi dispus să coopereze.
Pe de altă parte, din guvernul de la Teheran fac parte şi oameni care nu cred că Statele Unite sunt „Marele Satan”. Ironia face că şapte miniştri iranieni au studiat la universităţi americane de elită. În niciun alt cabinet guvernamental, în afară de cel din SUA, nu există mai mulţi absolvenţi de universităţi americane.
