COMENTARIU DEUTSCHE WELLE de Christoph Hasselbach
Germania consideră că este un exemplu luminos în privinţa tratamentului acordat refugiaţilor. Dar partenerii din Uniunea Europeană sunt mult mai rezervaţi. Şi asta pe bună dreptate.
Felul în care germanii i-au întâmpinat la finele săptămânii trecute pe miile de refugiaţi sosiţi via Ungaria şi Austria este emoţionant. Peste tot în ţară refugiaţii sunt primiţi cu căldură şi ajutaţi. În celelalte ţări pe care le-au tranzitat au fost cel mult toleraţi şi trimişi rapid mai departe. Şefa executivului german spune: „Vom reuşi asta”. Numeroşi germani sunt mândri de felul în care se comportă, şi asta pe drept cuvânt. Aproape că a apărut ceva asemănător patriotismului german. Întemeiat pe sentimentul că Germania a reuşit aproape de una singură şi trecând peste mari obstacole să devină salvatoarea a multe sute de mii de oameni.
Aceasta este o perspectivă internă. Cea externă diferă fundamental. Fiindcă mulţi oameni din restul Europei urmăresc comportamentul germanilor cu mirare, chiar cu neînţelegere. Mai mult decât atât, în săptămânile din urmă au existat numeroase comentarii din străinătate, inclusiv pe pagina dw.com, în care se afirmă la unison că germanii au pierdut orice măsură, că sar de la o extremă la alta. O „cultură a bun-venitului” care îi acceptă fără rezerve şi fără limite pe toţi străinii li se pare multora din Europa ceva înspăimântător.
Germania este un caz unic
Nu se pune problema fundamentală dacă Europa are datoria de a acorda azil refugiaţilor din ţări unde au loc războaie civile. Fiindcă un astfel de ajutor este de la sine înţeles. Este vorba în schimb de renunţarea la orice control din partea germanilor, la orice încercare de a limita afluxul tot mai mare de refugiaţi. De parcă asta se şi doreşte. Astfel, Germania se deosebeşte de toate celelalte state ale UE. Iar guvernele de la Londra, Copenhaga, Varşovia, Riga, Praga, Budapesta par să spună: „Germanii au luat-o razna. N-au decât, dar să nu ne implice şi pe noi.”
Nicăieri în lume nu te poţi duce fără permisiune într-o ţară pe care s-o alegi tu şi să spui: „De acum înainte, eu vreau să trăiesc aici”. Excepţie face numai Germania în aceste săptămâni. Dar această atitudine afectează şi alte ţări. Ungaria şi Austria, de pildă, se plâng că Berlinul a provocat pe de-o parte acest aflux de refugiaţi, dar pe de alta cere ţărilor de tranzit să respecte regulile de la Dublin şi să se ocupe de refugiaţi. Iar britanicii se tem că o parte din refugiaţii sosiţi în Germania vor încerca să se stabilească în insulă. Dacă primesc cetăţenia UE, ei vor avea şi dreptul la asta, în baza liberei circulaţii a persoanelor. Prin tratamentul aplicat de Germania refugiaţilor, ieşirea Marii Britanii din UE devine şi mai probabilă. Şi să nu spună nimeni că asta ar fi o bagatelă.
Este vorba de efecte pe termen lung
Germanii ar trebui să înveţe ceva de la britanici, chiar dacă sunt intens criticaţi în materie de integrare. Fiindcă au o vastă experienţă. Să fie oare întâmplător că britanicii, în covârşitoarea lor majoritate, se opun primirii de noi imigranţi? În dezbaterea care se poartă în prezent în Germania nu este vorba decât de aspecte administrative şi tehnice legate de gestionarea afluxului de refugiaţi. De parcă nu şi-ar pune nimeni întrebarea ce efecte va avea fenomenul pe termen lung.
Dar tocmai aici e problema. Va reuşi societatea să facă faţă unei transformări atât de profunde, care va afecta toate aspectele vieţii? Dar chiar vrea societatea aşa ceva? Mai ales că experimentul nu va putea fi întrerupt în cazul în care va da greş. Cu alte cuvinte, deciziile care se iau acum vor afecta generaţii întregi de acum înainte. Iar cine nu ghidează acest fenomen, după cum nu-l ghidează în prezent germanii, ia prin asta implicit decizii. A venit timpul ca lucrurile să fie din nou aduse sub control.
