COMENTARIU DE BOGDAN DUCA, orthonews.ro
Luni s-a întâmplat un lucru fără precedent în istoria Bisericii Catolice – draftul unei enciclice, document magisterial cheie al papei, a fost ”scăpat” pe surse în mass media.
Viziune ecologică sau viziune politică și economică?
Nu e vorba de o enciclică oarecare. Este vorba de, practic, prima enciclică pe teme ecologice, în care Papa Francisc se pare că a ales să își expună destul de clar și frust punctul de vedere în chestiuni care țin de politică.
Căci, să nu ne iluzionăm, orice dezbatere pe teme ecologice presupune inevitabil o declarație de intenție pe teme politice și economice.
Până acum s-au tot ridicat semne de întrebare cu privire la opțiunile politice și economice ale lui Bergoglio și la măsura în care acestea influențează stricto sensu magisteriul social al Papei Francisc.
De aceea, mulți așteptau această enciclică pentru că, inevitabil, prin tema aleasă, ea va trebui să tranșeze foarte multe lucruri și să poziționeze, inclusiv pentru magisteriul Bisericii, ce gândește cu adevărat Papa în chestiuni de economie și de politică – care este doctrina sa socială.
Este sau nu este comunist Papa Francisc?
Enciclica Laudato si este și nu este prima enciclică a Papei Francisc. El a mai semnat o astfel de scrisoare (căci enciclicele sunt scrisori adresate Bisericii și oamenilor de bunăvoință) în iunie 2013 – EnciclicaLumen fidei, document ce poartă însă puternica amprentă a fostului papă, actualmente Papa emerit Benedict al XVI-lea.
Însă, Laudato si este – și chiar draftul ”scăpat” presei, în ciuda vigilenței gardienilor Vaticanului o poate confirma – enciclica lui Francisc, scrisă de acesta, purtând amprenta stilului său deja inconfundabil.
Deci, putem deja să intuim răspunsuri la întrebări de care, unii catolici, între care recunosc că și subsemnatul ne temeam. Cum ar fi întrebarea: este sau nu este Papa Francisc un comunist?
Răspunsul este simplu: nu. Chiar denunță în enciclică crimele nazismului și ale comunismului. Însă ,categoric, nu-l putem identifica pe Papa Francisc cu vreun prieten – sau măcar amic al liberalismului.
Ecologie. Bogăție. Sărăcie
Dar ce este papa? Ei bine, este… foarte coerent. Adept al teoriei conform căreia încălzirea globală are și cauze umane, nu cedează tentației extremiste de a arunca exclusiv în spatele oamenilor responsabilitatea ei și nici nu rămâne blocat, așa cum se temeau multe voci, în subiectul acesta al ”global warming” (destul de subțire).
Papa nu este ecologist în sensul ideologic al termenului, ci este un creștin implicat pasional în regăsirea armoniei dintre om și restul creației, pornind de la premisele biblice – în care omul este administrator și responsabil față de creație.
Denunță clar malthusianismul și orice încercare de a submina demnitatea umană și dreptul la viață în fața vreunei pretenții ecologiste. În același timp, nu are milă față de iresponsabilitatea unei părți a lumii – cea bogată, care, într-o logică a consumului, distruge natura și afectează restul lumii, lumea săracă.
Și, de aici, îl vedem pe papă atacând adevărata problemă – cea socială. Căci, spune Papa în draftul acesta al enciclicei, o adevărată abordare a ecologiei trebuie să fie în același timp o abordare socială, care să țină cont ”atât de strigătul pământului, cât și de strigătul săracilor”.
Papa se declară anti-progresist. Denunță fără menajamente utopiile progresiste care au marcat ultimele două secole, arătându-le riscul major: acela de a fi pus în mâna unor societăți armamentul și puterea care ar putea duce (și au și dus, spune Papa, indicând spre comunism și nazism) la un rău mult mai mare.
Papa denunță o economie care este ruptă de realitatea compasiunii umane, care pierde contactul cu realitatea, devenind speculație bursieră. Se așază în linia lui Ioan Paul al II-lea și în contradicție cu Papa Leon al XIII-lea, afirmând lipsa unui caracter divin asupra dreptului la proprietate.
Papa se ”ia la trântă” cu antropocentrismul modern și cu cultura relativismului, mai ales cu ceea ce și în alte luări de poziție denunța a fi ”relativism practic” – relativizarea făcută de câte o persoană a lucrurilor care nu-l interesează pe el imediat.
Dar, pe de altă parte, Papa se grăbește în a încerca să ofere soluții, în a stabili linii și direcții, pontiful analist lăsând locul mult mai puțin inspiratului pontif activist. Și aici merită să ne întrebăm – și sigur o vom face după această enciclică ce trebuie să nască dezbateri (și sigur le va naște): oare rolul Bisericii nu a fost, nu este și nu trebuie să rămână acela de vestitoare în istorie a Parusiei și de maică ce asigură, fiecărei persoane în parte, dar nu societăților în ansamblu, nu o soluție economică sau politică, ci soluția soteriologică, cea mântuitoare?
Bogdan Duca – Este vaticanist, publicist, cercetător independent și consultant politic. Are un doctorat în Ştiinţe Politice, cu o teză despre doctrina socială a Bisericii Catolice, și un Master în Ştiinţe Politice, cu o lucrare despre relaţia Bisericii Ortodoxe Române cu clasa politică în postcomunism. Și-a obținut licenţa în Teologie cu o lucrare despre documentele dogmatice ale Conciliului Vatican II. Domeniile sale de interes sunt Teologia Politică, Teologia sistematică, studiul relaţiei dintre Biserică şi Stat, dar şi al relației dintre religie şi societate. Este de confesiune greco-catolic.
