Home Analize Comemorarea la Cluj a revoluției maghiare de la 1956 modificată din cauza...

Comemorarea la Cluj a revoluției maghiare de la 1956 modificată din cauza unui meci de fotbal

0

Potrivit unor informaţii apărute, marţi, în cotidianul Krónika din Transilvania, programul comemorării Revoluţiei din 1956, de la Cluj Napoca, a fost modificat din cauza unui meci de fotbal, care va avea loc în data de 23 octombrie 2022, în municipiu, şi care prezintă un risc sporit de securitate.

În acest an, organizatorii comemorării, Forumul Judeţean de Tineret Maghiar Cluj (Kifor) şi filiala judeţeană Cluj a UDMR, au fost nevoiţi să anuleze tradiţionalul marş de seară cu torţe şi să organizeze în avans, înainte de prânz, evenimente legate de Revoluţia din 1956.

Maghiarii din Cluj Napoca s-ar fi deplasat cu torţe la mormântul poetului Dsida Jenő din Cimitirul Central, iar de acolo, până la monumentul Revoluţiei din ’56 situat în Parcul Central. Potrivit viceprimarului, Emese Oláh, organizatorii au primit un răspuns oficial negativ din partea autorităţilor conform căruia Jandarmeria nu poate garanta siguranţa participanţilor la marş, astfel că nu au aprobat desfăşurarea comemorării.

“În urma consultărilor cu ONG-urile, bisericile, tinerii şi Consulatul General al Ungariei la Cluj-Napoca, am decis să profităm la maximum de situaţia creată în urma constrângerilor şi să ne organizăm evenimentul în orele dinaintea prânzului”, a declarat viceprimarul UDMR, citat de “Krónika”.

Potrivit cotidianului, decizia Jandarmeriei este motivată de faptul că meciul dintre cele două rivale ale oraşului, Universitatea şi CFR, va avea loc în data de 23 octombrie, de la ora 21:00, în cadrul Campionatului naţional de fotbal al României (Superliga), ceea ce reprezintă un risc de securitate pentru autorităţi. Meciul se va desfăşura pe Cluj Arena, care se situează exact la capătul vestic al Parcului Central, astfel că suporterii echipei universitare, cunoscuţi pentru scandările lor xenofobe şi antimaghiare, s-ar fi putut întâlni cu maghiarii participanţi la comemorare.

Astfel, programul regândit va începe la ora 10.30 cu o ceremonie de depunere de coroane în Parcul Central, la monumentul Revoluţiei din ’56, urmată de o slujbă religioasă, de la ora 11.00, la Biserica Unitariană din centrul oraşului, după care Consiliul Studenţilor Maghiari din judeţul Cluj (KMDT) vor prezenta un spectacol de poezie şi cântece. Înainte şi după comemorare vor mai avea loc şi alte programe legate de eveniment.

Ad

Exit mobile version