Home Analize Comandoul de la ANAF-SRI al lui Ponta

Comandoul de la ANAF-SRI al lui Ponta

0

Protocolul dintre ANAF şi Parchetul ÎCCJ este încă un exemplu al bătăliei pentru putere în care românii sunt victime colaterale, avertizează Ion Cristoiu. Jurnalistul spune că inspectorii fiscali de la Direcţia Generală Antifraudă Fiscală semănau teroare printre firmele din România, transmite Mediafax.

„ Această unitate era o unitate de comando ( DGAF, n.r.). A fost, că acum s-au mai potolit, spaima tuturor firmelor din România. Unu: prin această ordonanţă era militarizată, cum să fie militarizată? Purtau arme, puteau controla orice maşină. Pe lângă aceasta, ei, inspectorii fiscali, erau detaşaţi la parchete, 200 de inşi, care, de fapt, ei sesizau şi ei anchetau”, a explicat Ion Cristoiu.

„Deci, iar avem o situaţie în care organul de sesizare, că ANAF-ul atât avea dreptul, să sesizeze. Domnule prin prezenta cutare, cutare noi constatăm… că este şi infracţiune. Nu tot ce controla ANAF-ul era infracţiune. În acel moment deci aveam, ca şi în cazul protocolului cu parchetul de către SRI, aveam de-a face cu o încălecare a parchetului de către această unitate. Dar având în vedere că era, potrivit recunoaşterii publice de către domnul Ponta, şi un protocol între SRI, că nu-ţi vine să crezi, şi ANAF prin care două sute şi ceva de ofiţeri SRI erau detaşaţi la ANAF şi ei erau inspectorii fiscali care se duceau, pe de-o parte la Parchet, iar pe de altă parte controlau”, a afirmat Ion Cristoiu.

Jurnalistul a afirmat în emisiunea „Gândurile lui Cristoiu” că la baza semnării acestui protocol, prin care inspectorii fiscali de la ANAF făceau şi anchete, era o ordonanţă de urgenţă dată în 2013 de Guvernul USL, condus de Victor Ponta. El a atras atenţia că ANAF-ul avea dreptul doar să facă sesizări, nu şi anchete, iar DGAF şi-a subordonat, practic, Parchetul. În plus, la ANAF erau detaşaţi şi 200 de ofiţeri SRI.

El a adăugat că “acest protocol serveşte celui care are această Direcţie Generală Antifraudă şi bănuiesc că premierului şi actualei majorităţi”, dar nu atât Vioricăi Dăncilă, cât „şefilor ei”.

Ion Cristoiu spune că DNA devenise mic copil pe lângă DGAF, o adevărată maşinărie care distrugea afaceri şi destine. În opinia sa, puterea lui Victor Ponta prin acest protocol era mai mare decât a lui Traian Băsescu prin intermediul DNA.

“A te chema la DNA a ajuns… era, nu însemna nimic. Erai om de afaceri, te chema la DNA, mă rog, ieşeai de acolo arestat, nearestat. În momentul în care îţi venea maşinăria asta… Şi aveai o firmă, da, şi aveai contabili şi aveai portari şi deodată veneau băieţii cu nişte jeep-uri, parcă erau în America latină, da, pac! Blocau, confiscau… Puneau lacătul şi te înhăţau şi pe tine. În acel moment te terminai. Deci puterea lui Ponta prin acest protocol era mai mare decât a lui Traian Băsescu prin intermediul DNA”, a subliniat Ion Cristoiu.

“Şi atunci noi în loc să facem, că acum e la modă, în loc să facem autostrăzi, noi asistăm, noi suntem toţi românii victime colaterale a unor bătălii, că ei se bat, să nu uităm că Codruţa Kovesi i-a lichidat, i-a scos din joc, pe Gelu Diaconu care era la ANAF, care a fost semnatar, pe domnul Tiberiu Niţu care a fost semnatar şi pe domnul Ponta. Şi, probabil, acuma îi vine rândul ei”.

Protocolul dintre Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi ANAF a fost semnat în anul 2013 de Tiberiu Niţu, în calitate de procuror general şi de Gelu Diaconu, preşedinte ANAF la acea vreme.

Ad

Exit mobile version