Coldea dus la Cluj de un general acoperit

Fostul adjunct SRI, Florian Coldea este angajat al UBB unde lucrează ca profesor asociat şi predă un curs, intitulat „Intelligence şi decizie politică”, la nivel de master. Informația a fost confirmată de oficialii UBB. Sub aripa lui Adrian Ivan, fost cadru al UBB, în prezent rector al Academiei SRI, Coldea și-a croit drumul spre Universitatea Babeș-Bolyai. Contractul a fost semnat de către Ovidiu Ghitta, decanul Facultății de Istorie și Filosofie, scrie Gazeta de Cluj.

Masterul pe care-l predă Coldea la UBB a fost predat în trecut de Mireille Rădoi, fosta șefă de promoție a Academiei SRI. Nu trebuie să ne mirăm de venirea lui Coldea la Cluj pentru că recent, la una din agapele organizate la adunarea rectorilor din România, aflat într-o bună dispoziție, Ivan a recunoscut la masă că este general sub acoperire. Despre Ovidiu Ghitta mai știm că este copilul de suflet al profesorului Pompiliu Teodor, cunoscut pentru relațiile lui cu Securitatea, mai scrie GdC.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare