COINCIDENŢE: Mitinguri la Bucureşti şi Varşovia, pro UE

Mii de persoane au manifestat sâmbătă la Varşovia pentru apărarea libertăţii, care în opinia lor este ameninţată de puterea conservatoare şi naţionalistă poloneză, şi pentru a-şi exprima ataşamentul faţă de Uniunea Europeană, relatează AFP.

„Vom lupta pentru libertate, demnitate, democraţie, pentru o Polonie liberă şi în sânul Uniunii Europene, deoarece acest lucru este cel mai important”, a declarat Grzegorz Schetyna, liderul principalului partid de opoziţie, Platforma Civică (PO, de centru), în faţa participanţilor la acest ‘Marş pentru libertate’.

Conform unui sondaj recent, Platforma Civică şi aliaţii săi liberali din partidul Nowoczesna se bucură de sprijinul a 33,4% din electorat, la o distanţă mică în spatele conservatorilor din Partidul Lege şi Justiţie (PiS), aflaţi la putere şi creditaţi cu 36,9% din intenţiile de vot. Stânga, total absentă din parlamentul actual, este susţinută de 10% dintre polonezi.

Alte sondaje dau PiS la peste 50 la sută.

Manifestanţii s-au adunat în faţa monumentului Charles de Gaulle, din inima Varşoviei, şi au parcurs apoi aproximativ doi kilometri, până la castelul regal din Oraşul Vechi.

Numeroşi participanţi la marş au purtat drapelul naţional şi steagul Uniunii Europene.

„Sunt aici pentru că Polonia începe să fie izolată (în Europa) din cauza unor demersuri ale guvernului nostru şi pentru a arăta că există în Polonia un mare număr de oameni care susţin Uniunea Europeană şi valorile pe care ea le reprezintă”, a declarat pentru AFP o informaticiană de 32 de ani, Magdalena Jarosz.

Hot this week

Topics

Mai mult

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o singură zi în Iran

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o...

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Articole relationate

    Categorii populare