Co-fondatorul Apple va primi un pasaport sârbesc

Co-fondatorul grupului informatic american Apple, Steve Wozniak, va primi un paşaport sârbesc, a anunţat miercuri preşedintele Serbiei, transmite AP conform Agerpres.

Wozniak, care împreună cu Steve Jobs a fondat Apple în 1976, a ajuns miercuri în Serbia înaintea alegerilor parlamentare şi locale din 17 decembrie, într-un aparent sprijin pentru preşedintele Aleksandar Vucic şi partidul său populist.

Wozniak a spus că se simte „norocos” să fie în Serbia şi a adăugat că împreună cu soţia sa Janet, care va primi şi ea un paşaport sârbesc, vor „promova” Serbia de acum încolo. Wozniak a adăugat că va deveni un sârb care trăieşte în SUA.

Preşedintele Aleksandar Vucic a declarat la o conferinţă de presă comună, organizată la Belgrad, că „este o onoare” pentru Serbia să îi înmâneze un paşaport lui Steve Wozniak şi soţiei sale. „Acum putem spune că mândrie că un geniu al computerelor este un sârb”, a afirmat Aleksandar Vucic.

Însă vizita la Belgrad a lui Steve Wozniak a fost criticată de partidele de opoziţie, care au acuzat Guvernul şi partidul la putere că l-au plătit pe Wozniak pentru o campanie de PR. „Vreau să fie clar că nimeni nu l-a plătit să vină în Serbia”, a declarat premierul Serbiei, Ana Brnabic.

La rândul său, Wozniak a spus că a fost invitat să îl viziteze pe fostul jucător de tenis sârb Janko Tipsarevic, un membru de frunte al Partidului Progresist Sârb (SNS), din care provine şi preşedintele Aleksandar Vucic.

Preşedintele Serbiei a acordat cetăţenia şi altor personalităţi din străinătate, precum actorul american Johnny Depp.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump o execută pe ambasadoarea din Grecia

    Casa Albă a anunțat marți că i-a cerut demisia...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Pariul pierdut al Lui Dumnezeu

    de Adriana Stoicescu, judecător Dacă te uiți la ce a...

    Casa Albă: Zelenski îl enervează pe Trump

    Liderul ucrainean Volodimir Zelenski îl „enervează” pe președintele american...

    Merz vrea să schimbe fața CDU prin socialism

    Cancelarul german Friedrich Merz a dezvăluit luni o imagine...

    Trump spune că ar putea candida pentru un al treilea mandat

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că va candida...

    Articole relationate

    Categorii populare