Home Economie Clubul West Ham United va lansa propria criptomonedă

Clubul West Ham United va lansa propria criptomonedă

0

Clubul West Ham United din Premier League va lansa propria criptomonedă începând cu sezonul 2019/2020, prin intermediul unei platforme online care va permite suporterilor să voteze anumite decizii privind echipa, urmând exemplul lui PSG în Franţa şi al lui Juventus în Italia, relatează Reuters conform Agerpres.

Platforma Socios.com, realizată în colaborare cu o firmă din Malta (Chiliz), va permite fanilor să achiziţioneze printr-o aplicaţie numerică ”tokens” (jetoane), care le vor permite să influenţeze anumite decizii din cadrul clubului, precum alegerea design-ului pentru al treilea echipament, şi să beneficieze de avantaje exclusive, precum întâlniri cu jucătorii, materiale promoţionale etc. Tokens-urile pot fi tranzacţionate printr-un sistem instalat într-o aplicaţie pentru mobile.

”Socios.com ne va da capacitatea de a interacţiona şi de a obţine un feedback direct în timp real de la baza globală a fanilor noştri, ceea ce va fi important pentru strategia noastră viitoare în privinţa suporterilor. Vrem să le oferim cea mai bună experienţă posibilă, atât celor care locuiesc la mai puţin un km de stadion cât şi celor de la mii de km”, a declarat Karim Virani, director comercial şi digital al West Ham, ocupanta locului 11 în Premier League. 

Ad

Exit mobile version