Home Dezvaluiri Ciudățeniile de la licitația spațiilor comerciale ale lui Dorin Cocoș

Ciudățeniile de la licitația spațiilor comerciale ale lui Dorin Cocoș

0

Primele licitaţii cu spaţiile comerciale aparţinând lui Dorin Cocoş, desfăşurate joi la sediul Direcţiei Generale Executări Silite Cazuri Speciale din cadrul ANAF, s-au încheiat la preţuri cu peste 50% mai mari decât nivelul pieţei din zona unde se află proprietăţile, contrariindu-i pe investitori.

Pentru un spaţiu comercial de 52 mp situat pe bulevardul Ştefan cel Mare (nr. 5), preţul de pornire a fost stabilit la 340.800 de lei, echivalentul a 1.456 de euro/mp, dar a fost adjudecat la 877.000 de lei, echivalentul a 3.747 de euro/mp, transmite Mediafax.

Această cotaţie, de peste 3.700 de euro/mp, este cu cel puţin 50% mai mare decât nivelul solicitat de vânzători în anunţurile imobiliare pentru zonele centrală şi ultracentrală ale Capitalei.

Spre exemplu, în zona Armenească preţurile solicitate sunt puţin peste 2.500 de euro/mp, în Piaţa Victoriei – sub 2.400 de euro/mp, iar în zona Ficusului chiar sub 2.000 de euro/mp.

Investitorii prezenţi la sediul ANAF pentru a participa la licitaţii au fost total surprinşi de preţul de adjudecare şi spun că piaţa se va da peste cap după ce se vor afla preţurile. „Am venit aici pentru a obţine preţuri mai bune, dar adjudecarea asta – mult peste preţul pieţei din zonă şi peste aşteptările noastre – nu numai că ne descurajează pe noi, dar va forţa mersul în sus al cotaţiilor”, a spus un ofertant.

„Dacă au venit aici oameni din aceia care licitează cu ochii închişi şi plătesc oricât, mai treacă-meargă, dar după ce se afişează preţurile o să se strice toată piaţa”, a spus alt ofertant.

Spaţiul comercial situat în Şoseaua Ştefan cel Mare nr. 5 a fost adjudecat de societatea RO SRL Piteşti, controlată de omul de afaceri Roland Rovenţa, care a refuzat să discute cu presa după şedinţa de licitare. RO SRL Piteşti licitează pentru toate cele trei spaţiile comerciale scoase de Fisc la vânzare în data de 17 august.

Ad

Exit mobile version