Home Analize Ciucă: Vreau să fim Coreea de Sud a Europei

Ciucă: Vreau să fim Coreea de Sud a Europei

0

Fostul premier Nicolae Ciucă afirmă că îşi doreşte ca România să aibă un parcurs economic similar cu cel al Coreei de Sud. „Noi putem să avem aceeaşi traiectorie, aceeaşi perspectivă precum Coreea de Sud. Avem resurse, avem oameni, trebuie doar să stăm împreună şi să ne angajăm la un asemenea demers”, este de părere candidatul PNL pentru funcţia supremă în stat.

„Ţara noastră are un potenţial colosal. Îi spuneam unui coleg de-al meu când ne apropiam să ne încheiem mandatele şi să trecem în rezervă, este un coleg american care a venit în vizită în România înainte să-şi termine mandatul şi m-a întrebat ce pot să fac eu în continuare pentru România. I-am spus aşa: «dacă vrei să faci ceva pentru România, ajută-ne să devenim Coreea de Sud a Europei» Pentru că eu cred în potenţialul ţării noastre. Noi putem să avem aceeaşi traiectorie, aceeaşi perspectivă precum Coreea de Sud. Avem resurse, avem oameni, trebuie doar să stăm împreună şi să ne angajăm la un asemenea demers”, a afirmat Nicolae Ciucă la Antena 3, într-un intervii difuzat joi seară.

Ciucă remarcă faptul că „există o anumită deznădejde la nivelul oamenilor”, spunând că aceasta este o situaţie la care s-a ajuns în ani şi care nu se poate rezolva „Într-o zi, sau într-o lună sau într-un an”.

Ad

Exit mobile version