Home Analize Ciucă: PNL va avea o comisie de specialitate pentru relaţia cu diaspora....

Ciucă: PNL va avea o comisie de specialitate pentru relaţia cu diaspora. Înfiinţăm structuri de specialitate pentru rezolvarea problemelor românilor plecaţi în străinătate în cele 17 CJ conduse de liberali

0
Presedintele PNL, Ludovic Orban, sustine o declaratie de presa dupa participarea la sedinta Biroului Executiv al PNL desfasurata in sala grupului parlamentar al PNL din Camera Deputatilor, marti, 8 ianuarie 2019. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Liderul PNL, premierul Nicolae Ciucă, precizează, de Ziua Românilor de Pretutindeni, că prin rezoluţia adoptată vineri de Consiliul Naţional al PNL, a fost înfiinţată o nouă comisie de specialitate permanentă, care să se ocupe de relaţia cu diaspora, reamintind şi că în cele 17 Consilii Judeţene conduse de liberali vor exista structuri de specialitate pentru rezolvarea problemelor românilor plecaţi în străinătate.

”Este imperios necesar să le dăm milioanelor de români de pretutindeni importanţa cuvenită, să le arătăm respect, atenţie şi preţuire. Prin rezoluţia adoptată vineri de Consiliul Naţional al partidului, am înfiinţat o nouă comisie de specialitate permanentă, care să se ocupe de relaţia cu diaspora. Înfiinţăm, de asemenea, structuri de specialitate pentru rezolvarea problemelor românilor plecaţi în străinătate în fiecare dintre cele 17 consilii judeţene conduse de liberali: Arad, Alba, Bihor, Braşov, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Giurgiu, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiş şi Vrancea”, a scris Ciucă pe Facebook, adăugând că Partidul Naţional Liberal apreciază susţinerea esenţială a romanilor din diaspora în victoriile electorale ale partidului şi ale preşedintelui României.

”Fără susţinerea celor din afara graniţelor, dreapta românească ar fi fost mult mai slăbită”, subliniază Ciucă.

Ad

Exit mobile version