Home Analize Ciucă: Nu discutăm creșterea cotei unice

Ciucă: Nu discutăm creșterea cotei unice

0

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, că se discută despre impozitul progresiv, ca măsură fiscală pentru planul fiscal bugetar viitor şi susţinerea cotei unice, pe care PNL o consideră o linie roşie. El a precizat că măsurile care pot fi luate în acest moment vizează cheltuielile bugetare, care pot să asigure o reducere a cheltuielilor de până la 5 miliarde.

Întrebat dacă PSD a ridicat în coaliţie discuţia privind introducerea impozitului progresiv, Nicolae Ciucă a spus că în acest moment sunt două abordări.

”Se discută despre impozitul progresiv, ca măsură fiscală pentru planul fiscal bugetar viitor şi susţinerea cotei unice, pe care PNL o consideră o linie roşie, pentru că s-a demonstrat foarte clar în evoluţia economică a ţării că această cotă unică a fost cea care ne-a permis să atragem investitori, ne-a permis să consolidăm capitalul companiilor româneşti”, a spus Nicolae Ciucă la Parlament.

Liderul PNL a precizat că în coaliţie nu s-a discutat despre praguri de impozitare.

”Nu putem să discutăm despre majorarea cotei unice”, a mai spus Ciucă. ”Din discuţiile avute cu ministrul Finanţelor, măsurile care pot fi luate în acest moment sunt cele care vizează cheltuielile bugetare şi pot să asigure o reducere a cheltuielilor de până la 5 miliarde”, a completat el.

Ad

Exit mobile version