Home Analize Ciucă: Iohannis ar putea intra în istorie drept primul secretar general al...

Ciucă: Iohannis ar putea intra în istorie drept primul secretar general al Alianţei Nord-Atlantice provenit din Europa de Est

0

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat marţi, despre candidatura lui Klaus Iohannis la şefia NATO, că este sprijinită de tot ceea ce a realizat armata română în aceşti 20 de ani şi că vom veni cu argumente cât se poate de solide în ceea ce înseamnă necesitatea unei perspective a ţărilor din Europa Centrală şi de Est la conducerea Alianţei Nord-Atlantice. Liderul liberalilor a mai spus că „PNL susţine nemijlocit acest demers al şefului statului” şi că decizia privind viitorul secretar general va fi luată în interiorul Alianţei Nord-Atlantice, la Summit-ul NATO din luna iulie de la Washington.

„Este vorba de o responsabilitate de asumare a reprezentării pentru ocuparea unei funcţii la nivelul NATO, după 20 de ani de când România a devenit membru cu drepturi depline al Alianţei şi în felul acesta, această candidatură este sprijinită de tot ceea ce a realizat armata română în aceşti 20 de ani, efortul pe care l-a făcut România prin participarea la toate angajamentele în care Alianţa a fost implicată”, a declarat Nicolae Ciucă, despre caniddatura depusă de preşedintele Iohannis pentru poziţia de sceretar general al NATO, la scurt timp de la anunţul şefului statului.

Preşedintele PNL a precizat că „nu este vorba doar de armata română, pentru că trebuie să vedem aici întreg sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională care a avut o contribuţie esenţială în realizarea acestei imagini de pivot de stabilitate în regiunea Mării Negre, pe Flancul de Est şi desigur în interiorul Alianţei”.

„Vom veni cu argumente cât se poate de solide în ceea ce înseamnă necesitatea unei perspective a ţărilor din Europa Centrală şi de Est la conducerea Alianţei Nord-Atlantice. Pentru oricare dintre candidaţi există nevoia unui consens, ca atare fiecare dintre candidaţi va veni cu argumente, ţările care vor sprijini candidatura, de o parte sau de alta, vor avea propriile argumente şi în final se va ajunge la o decizie stabilită la nivelul NATO, la Summit-ul din luna iulie de la Washington.

Acesta a adăugat că „PNL susţine nemijlocit acest demers al şefului statului, care ar putea intra în istorie drept primul secretar general al Alianţei Nord-Atlantice provenit din Europa de Est”, ulterior într-o postare pe contul său de Facebook

Ad

Exit mobile version