Home Analize Ciucă îi răspunde lui Ciolacu: Soluţia pentru revendicările sindicatelor din educaţie, legea...

Ciucă îi răspunde lui Ciolacu: Soluţia pentru revendicările sindicatelor din educaţie, legea salarizării unitare. Ministerul Muncii trebuie să realizeze legea şi reforma pensiilor speciale. Tranziţia la guvernare trebuie să se producă rapid

0

Liderul PNL, premierul Nicolae Ciucă îi răspunde liderului PSD Marcel Ciolacu, care a propus sistarea negocierilor pentru viitorul Guvern pana la rezolbarea problemelor salariale din educaţie şi a reformei pensiilor speciale, că soluţia pentru revendicările sindicatelor din educaţie este legea salarizării unitare şi că Ministerul Muncii trebuie să realizeze legea şi reforma pensiilor speciale. De asemenea, Ciucă subliniază că tranziţia la guvernare trebuie să se producă rapid . El anunţă că a convocat duminică o întâlnire cu sindicatele, în condiţiile în care de luni ar urma să înceapă greva generală.

”Partidul Naţional Liberal a susţinut încă de la început că principala preocupare a coaliţiei trebuie să fie soluţionarea problemelor cetăţenilor.  

De altfel, PNL a semnalat foarte clar că există riscul îndepărtării agendei politice de cea a cetăţenilor, în contextul temei privind rotativa la guvernare. Acesta a fost şi motivul pentru care PNL a cerut respectarea Protocolului şi evitarea unor discuţii pe funcţii şi persoane, pentru a nu ne îndepărta de la adevăratele probleme ale românilor. Soluţia pentru revendicările sindicatelor din educaţie este în legea salarizării unitare. În consecinţă, PNL reiterează că Ministerul Muncii are toată susţinerea coaliţiei pentru a realiza legea salarizării unitare şi reforma pensiilor speciale, într-un timp cât mai scurt. PNL doreşte ca revendicările profesorilor să fie soluţionate de urgenţă, ca şi problema pensiilor speciale”, a transmis premierul Nicolae-Ionel Ciucă.

În acelaşi timp, în opinia sa, tranziţia la guvernare trebuie să se producă rapid, fără sincope, pentru a menţine stabilitatea şi echilibrul guvernării. ”Doar cu seriozitate si responsabilitate putem depăşi acest moment şi asigura o guvernare funcţională pe mai departe”, subliniază Ciucă.

Ad

Exit mobile version