Home Analize Ciucă: Haideţi să continuăm să captăm atenţia cetăţenilor români, să vadă că...

Ciucă: Haideţi să continuăm să captăm atenţia cetăţenilor români, să vadă că PNL nu are alt obiectiv decât de la a dezvolta şi moderniza România!

0

Liderul PNL, preşedintele Senatului Nicolae Ciucă, le-a vorbit sâmbătă colegilor de partid, tinerilor liberali, la Deschiderea Şcolii Memoriale „Gheorghe I. Brătianu”, despre realizările guvernării liberale, menţionând creşterea punctului de pensie de trei ori, proiectele de investiţii, ”cea mai mare absorbţie de fonduri europene”, creătere economică de 4,7%. ”Haideţi să continuăm să captăm atenţia cetăţenilor români, să vadă că PNL nu are alt obiectiv decât de la a dezvolta şi moderniza România! (…) Haideţi să susţinem mediul de afaceri, asigurându-i predictibilitate şi stabilitate!”, i-a îndemnat el pe colegii de partid.

”Trebuie să le spunem tuturor ce a însemnat guvernarea liberală. S-a vorbit de subiectul care ţine prima pagina în aceste zile. Subiectul pensiilor. Da, într-adevăr, în ultimii 3 ani de zile, PNL a crescut valoarea punctului de pensie de 3 ori. Efectiv, ultimele două dăţi de către Guvernul pe care l-am condus. Am crescut valoarea punctului de pensie de la 1265 de lei cu 40%, până la valoarea de astăzi de 1785 de lei. Da, PNL îşi doreşte şi fac tot ceea ce îi stă în putinţă pentru creşterea pensiilor a milioane de români, pentru eliminarea inechităţilor şi disparităţilor din vechea lege a pensiilor şi vom face acest lucru”, a afirmat preşedintele PNL.

El a declarat că PNL a înţeles şi înţelege foarte bine ce înseamnă să asigure condiţiile de viaţă pentru oameni, condiţiile de muncă şi ce înseamnă să dezvolte România, ce înseamnă să pornească tot ceea ce înseamnă acele motoare prin care să continue insvestiţiile, să continue să se adreseze mediului de afaceri din România, prin care să consolidezecapitalul românesc.

”Noi am reuşit, în momentul de faţă în România sunt mii de şantiere pornite. Sunt pornite pe guvernarea PNL. Sunt proiecte pe care noi le-am început, nu altcineva. Nu trebuie să ne fie frică să vorbim despre ele. Ele se văd, sunt în realitate. Vorbim de absorbţia de fonduri europene, da, noi am făcut cea mai mare absorbţie de fonduri europene, anul trecut în 2022, 11,3 miliarde. O cincime din valoarea fondurilor europene absorbite di. momentul în care România a aderat la Uniunea Europeană din 2007 până astăzi. Din 54 de miliarde, 11,3 s-au luat într-un an pe guvernare liberală. Am reuşit să captăm încrederea investitorilor străini şi anul trecut, 11 miliarde de euro a reprezentat investiţiile străine directe. Tot anul trecut, în condiţii de criză, într-un context în care era în plină desfăşurare războiul din Ucraina, în care erau problemele generate de inflaţie, de creşterea preţurilor la energie, la gaze şi la produse alimentare. Şi ştiţi foarte bine temerile şi reacţiile populaţiei. Am reuşit să realizăm o creştere economică de 4,7% şi am reuşit să aducem la bugetul ţării, în valoare nominală 49 de miliarde de euro peste estimare. Oameni buni, despre asta este vorba. Am arătat că se poate, atunci haideţi că continuăm să captăm atenţia cetăţenilor români şi să vadă că PNL nu are alt obiectiv decât acela de la a dezvolta şi moderniza România”, a declarat fostul premier.

Ad

Exit mobile version