Ciucă: Există posibilitatea să putem să aplicăm pentru fonduri europene pentru dezvoltarea sistemului de irigaţii din România

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, miercuri, în şedinţa de Guvern, că există posibilitatea să putem să aplicăm pentru fonduri europene, pentru dezvoltarea sistemului de irigaţii din România, el arătând că a avut o discuţie cu ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş şi cu ministrul Finanţelor şi cel al Mediului, pe acest subiect.

”Am văzut că deja aţi început activitatea şi aţi fost în teren, în o serie de judeţe, în special cele afectate. Încă de săptămâna trecută, am discutat cu ministrul Agriculturii şi cu ministrul Mediului, pentru atenţia pe care trebuie să o acordăm situaţiei generate de seceta pedologică şi de asemenea măsurile pe care trebuie să le luăm pentru a continua sprijinul acordat domeniului agriculturii şi nu numa. Mă refer şi la angajamentul nostru de a creşte capacitatea de procesare în industria agroalimentară. Am discutat o serie de măsuri care s-au concretizat în pachetul de sprijin, dar sunt convins că odată ce aţi avut aceste prime evalurări, vom continua să evaluăm ce înseamnă impactul acestei secete persistente şi să găsim soluţii pentru a sprijini fermierii români”, a spus premierul.

Nicolae Ciucă i-a transmis ministrului Agriculturii, Petre Daea, că sistemul de irigaţii, ”este practic prima sarcină pe care doreşte să o  ia în setul de priorităţi, pentru că s-a tot vorbit şi se tot vorbeşte despre această nevoie şi resursa pe care ţara noastră o are, şi vorbesc de o reţea hidrografică destul de bogată, ce trebuie pusă în valoare în folosul agriculturii româneşti”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Afacerea americano-ruso-arabă a Lukoil

    Negociatorii continuă să discute acordul de achiziționare a activelor...

    Putin l-a invitat pe Schröder la ziua sa de naștere

    Președintele rus Vladimir Putin, aflând că fostul cancelar german...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Decizia de pensionare e în sertar, oricând pot să plec. Şi totuşi, de ce rămân?

    de Adriana Stoicescu, judecător Declaraţie pe proprie răspundere Ieri am intrat...

    Euro scade față de dolarul american și crește inflația

    Euro a coborât la cel mai redus nivel față...

    Un consilier al lui Putin in China alimentează zvonurile despre o întâlnire Trump-Xi-Putin

    Asistentul președintelui rus, Nikolai Patrușev, a sosit astăzi în...

    SUA au presat UE, Canada și Lituania pentru a se retrage dintr-o conferință internațională privind dezinformarea

    Administrația președintelui american Donald Trump a făcut presiuni asupra...

    Musk nervos că indienii l-au blocat

    Fondatorul SpaceX, Elon Musk, a acuzat câțiva oameni de...

    Articole relationate

    Categorii populare