Ciucă: Cei vinovați de Roșia Montană trebuie să răspundă în fața legii

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a afirmat că toţi cei vinovaţi în cazul proiectului minier aurifer de la Roşia Montană trebuie să răspundă în faţa legii, pentru că este vorba de „o sumă enorm de mare” pentru statul român.

„Ne preocupă, este vorba de bugetul ţării şi de modul cum gestionăm, de aici înainte, toate liniile de finanţare. Noi estimăm că nu se va ajunge la acest prag maxim (6,7 miliarde dolari – n.r.) pentru că avem, de asemenea, încredere în echipa care a apărat România la Curtea de la Washington. (…) Toţi cei care vor purta responsabilitatea, şi dincolo de responsabilitate, această povară pe umerii ţării, trebuie să răspundă în faţa legii”, a precizat Nicolae Ciucă, miercuri seara, într-o emisiune la Antena 3.

Potrivit acestuia, liderii trebuie să asigure „tragerea la răspundere” a celor vinovaţi, indiferent de unde provin.

„Rolul nostru, al liderilor, al politicienilor, este să asigurăm ordinea şi tragerea la răspundere a celor care sunt vinovaţi, indiferent de numele, de partidul sau de mai ştiu eu ce altă structură. Eu sunt convins că vor răspunde, pentru că nu discutăm despre ceva care este absolut trecător, discutăm de o sumă enorm de mare, discutăm de o resursă a României care putea să aducă venituri. (…) Trebuie să luăm în calcul cât pierdem ca penalitate şi cât pierdem în urma neexploatării acestor resurse şi, în faţa cetăţenilor, suntem datori să venim cu această asumare a tragerii la răspundere a celor care se fac vinovaţi”, a adăugat Ciucă.

Valoarea totală actualizată a despăgubirilor solicitate de companiile Gabriel Resources Ltd. şi Gabriel Resources (Jersey) în dosarul arbitral internaţional deschis împotriva României, legat de „proiectul minier aurifer de la Roşia Montană”, se ridică la aproximativ 6,7 miliarde de dolari, potrivit unui răspuns transmis de Guvern, la solicitarea AGERPRES, în baza datelor furnizate de Ministerul Finanţelor.

Hot this week

Topics

Mai mult

    CUTREMUR LA KIEV: Procurorul General al Ucrainei a dispărut după declanșarea unei anchete

    Procurorul general al Ucrainei, Ruslan Kravchenko, este dispărut de...

    Vučić anunță ce va face când va fi premier: 12 miniștri, nu 32

    Președintele sârb Aleksandar Vučić a declarat că, dacă va...

    Republicanii care candidează la alegerile intermediare pentru Congresul SUA se distanțează de Trump

    Republicanii care candidează la alegerile intermediare pentru Congresul SUA...

    Corupție la vârful Procuraturii de la Kiev și anchetă la biroul lui Zelenski

    Biroul Național Anticorupție din Ucraina (NABU) și Procuratura Specializată...

    O mizerie a lui Kovesi după 14 ani

    Avocatul Sergiu Bogdan a declarat vineri, într-o conferință de...

    Articole relationate

    Categorii populare