Ciucă către liberali: Sunt limite peste care nu vom accepta să trecem, una dintre ele este respectarea angajamentului nostru față de salariile din educație

Liberalii vor vota Legea pensiilor și în Camera Deputaților. Noi am reușit să mărim cu 40 la sută pensiile în trei ani. Am crescut punctul de pensie de la 1265 la 1785 și totul cu resurse sustenabile. Am vrut și trebuie sa veghem ca și acum majorările să fie sustenabile. Noi vom rămâne în aceasta Coaliție vocea rațiunii și a onestității. De unde și dialogul legat de sustenabilitate. Sunt limite peste care nu vom accepta să trecem, una dintre ele este respectarea angajamentului nostru față de salariile din educație, așa cum ne-am angajat în iunie, a declarat liderul PNL Nicolae Ciucă in ședința liberalilor de luni dimineață conform unor informații pe surse.

De asemenea, avem o preocupare și discutăm foarte aplicat pe măsurile care țin de Sănătate și cred că ce a ținut de CNAS s-a îndeplinit. Dar continuăm discuțiile pe întreaga problematică din Sănătate, a susținut liderul liberalilor.

Absorbția fondurilor europene a fost una cât de poate de bună (absorbție de 90% pe fonduri de coeziune). Nu atât de buna ca în 2022 (anul trecut am crescut absorbția cu 20%). Economia va putea supraviețui și își va putea menține trendul de creștere doar printr-o absorbție cât mai bună a fondurilor europene, iar menținerea unui buget mare pentru investiții este obligatoriu pentru noi, PNL. Ca atare, vă rog să avem cu toții în vedere, și miniștrii, și responsabilii din administrația locală, insistența pe absorbția banilor din PNRR, a mai spus Ciucă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    O româncă din Herța, mesaj disperat către Nicușor

    Zorile Bucovinei din Cernăuți a publicat apelul disperat al...

    USR îi declară război lui Nicușor după numirile din Justiție

    USR a transmis într-un comunicat de presă că numirile...

    Premierul spaniol cere suspendarea acordului de asociere UE-Israel

    Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez a cerut astăzi Uniunii Europene...

    UE, lider în importurile de produse pescărești rusești

    Uniunea Europeană rămâne unul dintre principalii importatori de produse...

    Casa Albă: Trump va discuta cu Rutte retragerea SUA din NATO

    Președintele Donald Trump se va întâlni miercuri, 8 aprilie,...

    Articole relationate

    Categorii populare