Ciucă: Actul guvernamental are prioritate în faţa oricărui joc politic

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă a declarat luni, după şedinţa BEx, că a cerut conducerii de partid să aibă în vedere că PNL este la guvernare şi are obiectiv prioritar îndeplinirea obiectivelor, astfel că actul guvernamental are prioritate în faţa oricărui joc politic, iar chestiunea aceasta a fost pe deplin aprobată la nivelul Biroului Executiv.

”Doresc să subliniez un aspect important, şi anume că am cerut conducerii de partid să avem în vedere că PNL este la guvernare şi are obiectiv prioritar îndeplinirea obiectivelor şi găsirea tuturor soluţiilor pentru ca cetăţenii să nu resimtă întru totul efectele crizei care ne afectează pe toţi, actul guvernamental are prioritate în faţa oricărui joc politic”, a spus premierul. Liderul PNL a precizat că ”chestiunea aceasta a fost pe deplin aprobată la nivelul Biroului Executiv”. Ciucă a mai spus că pe ordinea de zi a şedinţei au analizat situaţia la zi din punct de vedere economic şi social, după ce au avut dispoziţie datele puse la dispoziţie de instituţiile de specialitate privind activitatea economică la finele anului 2022 şi prognozele pentru anul 2023. ”Am discutat la nivelul conducerii partidului care sunt liniile principale în perioada imediat următoare şi am punctat nevoia de a continua să ne îndeplinim jaloanele şi ţintele din PNRR şi să facem tot ceea ce este necesar pentru a putea primi aprobarea pentru cerea de plată nr 2, în timpul cel mai scut şi să pregătim cererea de plată numărul 3”, a mai spus preşedintele PNL. El a mai spus că au discutat despre activitatea la nivelul Guvernului pentru a realiza o absorbţie a fondurilor europene cât mai mare şi am discutat activităţile specifice executivului pentru a îndeplini calendarul din programul de guvernare. ”Am discutat elementele de context regional, care produce o serie întreagă de efecte la nivelul deciziilor pe care este necesar să le avem în vedere în coaliţie şi la nivelul guvernului şi un alt subiect, legile educaţiei naţionale, doamna ministru a prezentat elementele de calendar, elementele de specificitate şi calendarul după cer vom conveni împreună cu ceilalţi parteneri de coaliţie pe decizia politică în vederea declanşării procesului de avizare în Guvern şi transmiterea către Guvern”, a mai spus el.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Articole relationate

    Categorii populare