Home ALEGERI 2020 Cîţu, un pas înapoi: Alegerile din PNL sunt despre preşedintele PNL. Nu...

Cîţu, un pas înapoi: Alegerile din PNL sunt despre preşedintele PNL. Nu am văzut nicăieri nimic unde să scrie ceva despre funcţia de premier

0

Premierul Florin Cîţu a afirmat, marţi, că la alegerile interne din PNL este ales preşedintele partidului, nu cel care ocupă funcţia de prim-ministru.

„Alegerile din PNL, din ce am văzut eu în statut, sunt despre preşedintele PNL. Mai sunt şi despre prim-vicepreşedinţi şi întreaga conducere executivă. Nu am văzut nicăieri nimic (…) unde să scrie ceva despre funcţia de premier sau despre alte funcţii care sunt în Parlamentul României sau în altă parte”, a declarat Cîţu, la Digi 24.

Întrebat dacă se consideră susţinut de preşedintele Klaus Iohannis, care a afirmat că premierul nu se stabileşte prin vot de partid, ci prin vot în Parlament, Cîţu a răspuns: „Mă susţine în această declaraţie”.

Preşedintele Klaus Iohannis a fost întrebat, marţi, dacă preşedintele PNL ar trebui să fie şi premier sau premierul şi preşedinte al PNL.

„Eu cred că aşa cum este acum este foarte bine, fiindcă aşa a decis coaliţia prin vot şi premierul nu se stabileşte prin vot de partid, ci prin vot în Parlament, ceea ce s-a şi întâmplat”, a răspuns Iohannis.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, declarase anterior că cel care este ales preşedintele PNL trebuie să fie premier. 

Ad

Exit mobile version