Home Analize Cîțu se contrazice. Vineri: Criza economică actuală este mai gravă decât Marele...

Cîțu se contrazice. Vineri: Criza economică actuală este mai gravă decât Marele Crah din 1929. 11 Mai: Toţi românii trebuie să ştie că România este poate singura ţară din Uniune care va avea creştere economică

0

Criza economică actuală este mai gravă decât Marele Crah din 1929, a declarat, vineri seara, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, la B1 TV.

Trecem prin cea mai dificilă perioadă pentru economie din ultima sută de ani. În primul rând că n-a mai existat o criză dublă, una de sănătate şi una economică. Este mai rău decât în criza economică din 1929. Este mai rău decât în timpul Marelui Crah din 1929″, a afirmat Florin Cîţu.

CE SPUNEA FLORIN CÎȚU ÎN 11 MAI:

„Toţi românii trebuie să ştie că România este poate singura ţară din Uniune care va avea creştere economică în primul trimestru. Vom avea cifrele în câteva zile şi veţi vedea. Vom rămâne şi după această criză cu creştere economică în primul trimestru”, a spus Florin Cîţu, potrivit Agerpres.De asemenea, ministrul Finanţelor a menţionat că România va coborî din „topul ruşinii” de a avea cea mai mare inflaţie din Uniunea Europeană.”Şi am mai reuşit o performanţă. Să dăm Romania jos din topul ruşinii, pentru că ani de zile aţi ţinut România în topul ruşinii în Uniunea Europeană – cea mai mare rată a inflaţiei. Lună după lună, România avea rata inflaţiei cea mai mare. Şi am reuşit să facem şi acest lucru. România nu va mai fi în acest top al ruşinii şi veţi vedea că vom trece în partea cealaltă. Şi de ce este important acest lucru? Pentru că doar aşa creşti sustenabil puterea de cumpărare a cetăţenilor, reducând pe termen lung şi sustenabil rata inflaţiei. Cei mai afectaţi oameni de rata inflaţiei mare au fost cei cu venituri mici şi tocmai pe aceia i-aţi lovit cu această inflaţie mare”, a susţinut ministrul Finanţelor.

Ad

Exit mobile version