Home Analize Cîțu, întâlnire cu consilierul politic al Departamentului de Stat

Cîțu, întâlnire cu consilierul politic al Departamentului de Stat

0

Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, s-a întâlnit, sâmbătă, cu Derek Chollet, consilier politic al Departamentului de Stat, cu care a discutat despre identificarea unor noi domenii şi oportunităţi de cooperare cu SUA, întărirea Flancului Estic al NATO, importanţa asigurării securităţii energetice europene şi importanţa includerii cât mai rapide a României în Programul Visa Waiver.

”Am transmis angajamentul României pentru creşterea la 2,5% din PIB a cheltuielilor de apărare şi intensificarea cooperării cu SUA pentru dezvoltarea capabilităţilor forţelor armate române”, a adăugat Cîţu.  Preşedintele Senatului a menţionat că o altă temă de discuţie a fost importanţa asigurării securităţii energetice europene şi rolul României în acest proces. ”Ne-am consultat pe tema situaţiei din Ucraina, a măsurilor luate în acest context, şi modalităţilor de sprijinire a Ucrainei. Un alt subiect a fost importanţa includerii cât mai rapide a României în Programul Visa Waiver”, a mai scris Florin Cîţu.  

Florin Cîţu şi-a început, vineri, vizita sa în Statele Unite şi unde va purta discuţii cu diferiţi oficiali din Departamentul de stat despre domenii precum energie, finanţe internaţionale şi dezvoltare. 

Ad

Exit mobile version