Cîțu dat jos de la PNL sector 3

Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a anunţat, că în şedinţa BPN al partidului, a fost decisă schimbarea lui Florin Cîţu de la şefia filialei PNL Sector 3, deoarece acestuia i-a expirat mandatul.

„Au fost luate decizii în ceea ce priveşte clarificarea conducerii filialei PNL la Sectorul 3, deoarece e o chestiune de ieşire din termen şi a fost numit un prim-vicepreşedinte care are termen 30 de zile să vină cu o propunere de preşedinte interimar şi o dată pentru organizarea alegerilor, iar la PNL Gorj am numit un prim-vicepreşedinte astfel încât să clarificăm filiala situaţiei, urmând ca în 30 de zile să alegem un preşedinte al filialei”, a declarat Nicolae Ciucă, după şedinţa BPN al PNL care a avut loc luni la Parlament. 

Prim-vicepreședintele PNL Iulian Dumitrescu a preluat luni șefia interimară a organizației din Sectorul 3, după ce interimatul asigurat de Florin Cîțu a expirat, potrivit deciziilor de luni ale conducerii PNL.

Tot luni, Dan Motreanu, și el prim-vicepreședinte PNL, a preluat șefia organizației din Gorj, unde a expirat mandatul lui Dan Vîlceanu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful Centrului Antiterorist al Americii demisionează din cauza războiului din Iran

    Joe Kent, directorul Centrului Național Antiterorist (NCC) al SUA,...

    Consilierii lui Macron, umiliți la Kremlin: Duceți-vă la dracu!

    Consilierii președintelui Franței, Emmanuel Bonn și Bertrand Buchwalter, s-au...

    Suporterii CFR Cluj s-au răzbunat pe WC-uri: VANDALI

    Imagini revoltătoare au fost surprinse după derby-ul dintre Universitatea Cluj și CFR...

    Fost ambasador american specialist in Orientul Mijlociu: Am transformat totul într-un haos complet

    Statele Unite nu au reușit să construiască instituții statale...

    Emisarul lui Trump i-a dat mesaje ministrului de externe iranian

    Canalul direct de comunicare dintre trimisul special al Statelor...

    Rusia mută cu uraniul in Africa

    Rusia și-a exprimat interesul de a participa la proiectul...

    Articole relationate

    Categorii populare