Cîțu aruncat la coș de omul său de încredere

Secretarul general al Partidului Naţional Liberal, Dan Vîlceanu, a afirmat că liberalii nu au dat un vot pentru numele premierului în şedinţa de marţi seara, iar primul ministru va fi desemnat în urma negocierilor cu PSD. 

Dan Vîlceanu a fost întrebat, marţi seara, la Digi 24, dacă PNL merge cu varianta Florin Cîţu premier şi a răspuns: “Este preşedintele partidului şi e o cutumă în partide că preşedintele partidului este prima variantă pentru premier. Nu am dat un vot pe numele premierului în această seară. Dacă făceam noi asta, sunt convins că urma un vot şi la PSD imediat şi nu ajungeam nici unde”.  

Întrebat cum va apărea numele de premier, Dan Vîlceanu a răspuns: “În negocieri. Am ajuns la o punct de vedere comun în legătură cu rotaţia şi până la urmă colegii au fost informaţi cu privire la cum au curs negocierile pentru că au apărut o serie întreagă de informaţii pe surse şi probabil foarte mulţi colegi erau confuzi cu privire la cum au decurs negocierile. Am făcut o informare, preşedintele partidului, domnul Flutur care a fost din partea noastră responsabil cu echipele de specialişti care s-au prezentat la această discuţie cu PSD şi apoi am agreat că pentru a avea o coaliţie în care şi cei de la PSD îşi doresc o parte din această perioadă să fie acoperită de un premier PSD să mergem pe această rotaţie”.

Preşedintele PNL Florin Cîțu a anunţat, marţi, după şedinţa conducerii PNL, că s-a votat sistemul alternativ de premieri, decizia liberalilor fiind ca primul premier să fie dat de PNL. El a precizat că mandatul privind numele premierului este simplu, şi anume preşedintele partidului.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare