Cîțu a dat iama în banii de investiții ai companiilor de stat

Premierul Florin Cîțu nu vede nimic „anormal” să ia banii de la companiile de stat ca să acopere găurile din buget susținând că acestea nu aveau planuri de investiții, iar banii se duceau pe bonusuri ale șefilor și excursii. HotNews a dezvăluit luni că Guvernul a adoptat, recent, un memorandum prin care obligă societățile de stat valoroase să renunțe la aproape tot profitul lor (minimum 90%), în dauna investițiilor, pentru a-l transforma în dividende, adică în bani care acoperă nevoile bugetare.

Transgaz a anunțat investitorii, vineri, în mod neașteptat, dar fără a oferi prea multe detalii, că Secretariatul General al Guvernului în calitate de acționar majoritar a transmis un memorandum privind distribuirea a minimum 90% sub formă de dividende.

De aici se poate deduce că Transgaz va fi obligată să renunțe la minimum 90% din cele 230 milioane de lei cât a fost profitul pe 2020, în condițiile în care a programat investiții de peste 800 de milioane de lei anul acestea. Unele dintre investiții sunt chiar strategice, precum conducta de 303 km care va transporta gazele din Marea Neagră până la Podișor, investiție estimată la circa 1,6 miliarde, care se va lega de altă conductă importantă, BRUA, finalizată în 2020.

Anul trecut, Guvernul nu a forțat Transgaz să renunțe la aproape tot profitul, ci i-a cerut repartizarea a doar 255 milioane de lei din 446 milioane de lei. Era pentru prima oară după trei ani de guvernare PSD când Transgaz a rămas cu bani în conturi din profituri.

O altă companie afectată este Hidroelectrica. Aceasta a fost deja obligată, chiar înainte să apară memorandumul, să transforme tot profitul în dividende. Din profitul net de 1,30 miliarde de lei obținut în 2020, Ministerul Energiei și Fondul Proprietatea au decis să repartizeze sub formă de dividende 1,28 miliarde de lei. Alte 17,8 milioane de lei reprezintă participarea salariaților la profit. Cu alte cuvinte, tot profitul a fost luat și nu a mai rămas nimic pentru investiții. Mai mult, acționarii au luat și 1 miliard de lei din rezerve. Și Hidroelectrica are programate investiții majore.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Cred că ironia încă e legală

    de Adriana Stoicescu, judecător Bun. Lucrurile stau asa: Daca a fost limbaj...

    Pe cine vrea Trump șef al Nvidia

    În urma demisiei lui Jensen Huang, o singură persoană...

    Firea: Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor

    Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor, la...

    Vučić acuză că serviciile secrete străine au preluat „securitatea si apărarea”: Vor să dezintegreze Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Durov după scandalul Nvidia: Am primit „sute de „modele” foarte interesate”

    Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a numit „nedrept” faptul că...

    Premierul estonian: UE a căzut in „capcana” Rusiei

    Europa a căzut într-o „capcană” acceptând să discute arhitectura...

    Zelenski loveste școlile românești din regiunea Cernăuți

    Reforma învățământului din Ucraina, care va intra într-o nouă...

    Articole relationate

    Categorii populare