Home highlight Cioloș îngroapă votul în două tururi la locale

Cioloș îngroapă votul în două tururi la locale

0

Premierul Dacian Cioloș a declarat luni, după discuțiile avute cu liderii partidelor parlamentare, că decizia organizării alegerilor locale în două tururi de scrutin trebuie luată în Parlament și că Guvernul e gata să sprijine un astfel de demers.

„Există în fața Guvernului trei posibilități, în ideea în care Guvernul susține ideea, punctul de vedere de a relua discuția pe alegerea primarilor în două tururi, dar așa cum am spus, decizia fiind una politică, ea trebuie într-un fel sau altul asumată în Parlament. Guvernul, singur, nu poate să decidă pe un astfel de subiect și nici nu cred că este cazul ca Guvernul să tranșeze pe acest subiect. Însă Guvernul ar putea ajuta în acest proces de luare a deciziei în măsura în care în Parlament ar exista o majoritate care să repună în discuție alegerea primarilor și să se revină la alegerea primarilor în două tururi”, a afirmat Cioloș la Palatul Victoria.

Premierul a menționat cele trei posibilități pe care le are Guvernul în acest moment, subliniind însă că varianta emiterii unei ordonanțe de urgență sau a asumării răspunderii prezintă „riscuri foarte mari”.

„Ar exista în fața Guvernului posibilitatea de a veni cu o ordonanță de urgență sau cu asumarea răspunderii sau chiar cu susținerea unui proiect de lege în această direcție. Am constatat astăzi că majoritățile sunt foarte volatile în Parlament și, oricum, nu există o majoritate clară, care să susțină revenirea acum, pentru aceste alegeri, la două tururi pentru primari. Pe de altă parte, am constatat că partidele nu sunt împotriva ideii de a relua discuția privind sistemul electoral și pentru primari, dar și pentru președinții de CJ, însă o majoritate a partidelor preferă ca această discuție să nu aibă loc acum, tocmai pentru a asigura predictibilitate și credibilitate pentru organizarea alegerilor din acest an, însă ar fi dispuse să reia această discuție pentru următoarele alegeri. (…) În aceste condiții, date fiind și constrângeri constituționale care stau în fața Guvernului, dacă s-ar merge pe o ordonanță de urgență sau pe asumarea răspunderii constat că o astfel de abordare din partea Guvernului (…) are riscuri foarte mari, ca ele să fie o acțiune în forță din partea Guvernului fără ca această acțiune să se materializeze în Parlament printr-o susținere”, a explicat premierul.

În opinia sa, o ordonanță de urgență a Guvernului „poate să fie respinsă în Parlament într-un timp foarte scurt” și „la fel o asumare a răspunderii pe acest subiect”, în condițiile în care nu există o majoritate în Legislativ.

Ad

Exit mobile version