Cioloș, atac la Iohannis

Fondatorul Mişcării România Împreună, Dacian Cioloş, a declarat sâmbătă, într-o emisiune TV, că preşedintele Klaus Iohannis trebuie să găsească modalitatea prin care să fie mai „dătător de încredere” că apără statul de drept, cu toate prerogativele pe care le are la dispoziţie.

Întrebat, sâmbătă, dacă preşedintele Klaus Iohannis se poate implica mai mult în contextul în care unii membri ai Opoziţiei au criticat inactivitatea şefului statului, Dacian Cioloş a spus că lumea aşteaptă ca preşedintele să fie „mai dătător de încredere”.

„Eu ştiu că domnul Iohannis ţine foarte mult la a respecta Constituţia. E un om drept, e probabil şi caracterul dânsului şi profilul dânsului, şi apreciez asta, am apreciat asta de multe ori şi pe perioada în care am fost prim-ministru. Cred însă că Preşedintele României, în momentul de faţă, are nevoie să fie, sau românii au nevoie ca Preşedintele României să fie mult mai dătător de încredere că îşi foloseste prerogativele în aşa fel încât să apere cu toate mijloacele pe care le are statul de drept şi să dea acest semnal foarte mult. Poziţia de Preşedinte, aşa cum o simt eu, are nişte prerogative formale şi are nişte prerogative morale, lumea aşteaptă într-adevăr mult mai mult decât permite Constituţia de multe ori de la preşedinte, dar cred că preşedintele trebuie să găsească modalitatea prin care respectând Constituţia să dea în permanenţă acea încredere oamenilor care l-au investit”, a declarat Cioloş, într-un interviu acordat, sâmbătă, Digi 24.

Fondatorul Mişcării România Împreună a menţionat că, dacă ar fi fost în locul lui Iohannis, nu ar fi nominalizat-o pe Viorica Dăncilă în funcţia de prim-ministru.

„Nu i-aş fi dat această şansă doamnei Dăncilă, asta clar. Pentru că ştiu ce poate şi ce nu poate doamna Dăncilă. Şi ştiam şi relaţia pe care o are cu domnul Dragnea. Jocul acesta al domnului Dragnea era foarte clar”, a precizat Cioloş.

Pe 23 iunie, Klaus Iohannis a anunţat, la Sibiu, că va candidat pentru un al doilea mandat la Cotroceni, precizând că a văzut sondaje care arătau că nivelul de nemulţumire a depăşit 80%, ceea ce înseamnă că „lumea nu mai are încredere în clasa politică”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    La dispariția unui prinț, un OM briliant CONTROVERSA ZILEI DE ANDREI BĂDIN

    de Andrei Bădin A murit un amic, Prințul Constantin Emanoil Bibescu Basarab-Brâncoveanu....

    Ghiță Falcă a amenințat un primar pentru că „nu îi ies jocurile”

    Primarii PSD din județul ARAD și-au asumat o Scrisoare...

    China lovește piața combustibililor, America pocnește Europa

    Cotațiile țițeiului au urcat joi cu aproximativ 2% după...

    Bloomberg: UE a trântit ușa cu bani in fața Ucrainei

    Uniunea Europeană a respins cererile Ucrainei de noi fonduri...

    AUR îl apără pe Bolo

    ”AUR privește cu maximă îngrijorare succesiunea evenimentelor din ultimele...

    S-A OPRIT MUZICA: Joaca cu leul și evaporarea a 5 miliarde de euro

    Ai văzut filmele The Big Short și Margin Call?...

    Studenții se alătură protestele elevilor francezi: Mobilizare istorică

    Mai multe universități s-au alăturat joi liceelor care, în...

    Articole relationate

    Categorii populare