Cioloș anunță că John Kerry vine la București, ambasadorul american că NU se vor ridica vizele

„Suntem în discuții încă de la începutul anului. Am primit invitație în Statele Unite. Domnul secretar de stat Kerry este invitat în România și înțeleg că intenționează să vină în perioada următoare, probabil în primăvară, oricum în primul semestru, dar nu e confirmată însă o dată precisă”, a declarat luni premierul Dacian Cioloș.

Ambasadorul Statelor Unite la București, Hans Klemm, a declarat, luni, că nu este foarte optimist cu privire la șansele României de a deveni parte a programului Visa Waiver în 2016, având în vedere că participanții români la acest program au o rată de refuz mai mare decât procentul minim legal de 3%, dar și perspectivele reduse ca această prevedere să fie modificată dat fiind contextul politic din SUA.

„Legea americană cere ca participanții la programul Visa Waiver să aibă o rată de refuz nu mai mare de 3%. Ultimele statistici cu rata de refuz în cazul României, publicate acum mai bine de un an, arată că, deși evoluția era în direcția bună, rata de refuz era încă în mod considerabil mai mare de 3% și, de aceea, România nu se califică încă pentru acest program”, a afirmat Klemm, la o masă rotundă cu jurnaliștii.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ucrainienii au amenințat părinții români pentru a-i forța să înscrie copiii în clasa cu predare în limba ucraineană

    Anatolii Abgaș, președintele ONG „Agenția de dezvoltare locală Orlivka–Kartal”...

    Șeful CJ Caraș Severin îl ironizează pe Bolo: Bravo, Ilie. Ești as pe economie!

    Propun să-i acordăm Premiul Nobel pentru economie geniului Ilie.Din...

    De ce România nu mai exportă miere

    Producția de miere a României anul acesta o putem...

    Meloni acuză guvernul CDU-SPD că este de vină pentru victoria AfD

    Partidul Alternativa pentru Germania (AfD) devine mai puternic deoarece...

    8 dolari galonul de motorină in California, 6 dolari in restul Americii

    Prețul motorinei la pompă a atins, vineri, un nou...

    Articole relationate

    Categorii populare