Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, anunţă că partidul a depus la Biroul Electoral Central o solicitare de renumărare a voturilor pentru Primăria Sectorului 1, el arătând că numărătoarea paralelă a voturilor realizată de PSD arată că primarul în funcţie Daniel Tudorache ar avea cu peste 200 de voturi mai mult decât al doilea candidat clasat, Clotilde Armand.
”E posibil să fi fost introduse eronat în soft-ul BEC-ului anumite procese verbale”, afirmă Ciolacu.