Liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat miercuri, la Teleorman, că social-democraţii au avut o linie roşie, clară, deşi nu au spus-o niciodată public, în ceea ce priveşte situaţia din energie. ”Dacă nu găseam împreună această soluţie, PSD cred că nu îşi mai avea rostul la guvernare”, a mai arătat Ciolacu, precizând că se bucură că s-a ajuns la o soluţie şi au rezolvat problema energiei pe următorii doi ani.
”Avem nişte linii roşii, ale noastre, ale social-democraţilor, pe care noi nu o să le încălcăm. Am avut o linie roşie, clară, şi nu am spus-o niciodatp public, în ceea ce priveşte situaţia din energie.Toată lumea ajunsese la un moment la care nu putea să mai accepte ce se întâmpla cu preţul la energie”, le-a spus liderul PSD social-democraţilor din Teleorman.
El a precizat că au venit cu o soluţie şi au găsit până la urmă numitorul comun, cu prim-ministrul României.