Premierul Marcel Ciolacu a avut, vineri, consultări cu reprezentanţii asociaţiilor rezerviştilor militari, acesta afirmând că susţine cu fermitate adoptarea proiectului prin care să fie eliminate inechităţile în aplicarea pensiilor militare într-un ritm accelerat, săptămâna viitoare în Camera Deputaţilor, iar în două săptămâni şi la Senat. Şeful Executivului a făcut apel către toţi competitorii politici să nu mai folosească instituţiile statului în lupta electorală, după ce preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, i-a cerut să susţină proiectul de lege semnat de PNL.
”Prim-ministrul Marcel Ciolacu şi Guvernul României susţin adoptarea în Parlament, într-un termen cât mai scurt, a proiectului pentru eliminarea inechităţilor privind pensiile militare, respectiv propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat”, anunţă Guvernul într-un comunicat. Prim-ministrul Marcel Ciolacu a avut astăzi, la Palatul Victoria, consultări cu reprezentanţii asociaţiilor rezerviştilor militari.
”Respectul faţă de militari înseamnă, pentru mine, în primul rând respectarea drepturilor. Susţin cu fermitate adoptarea proiectului prin care să fie eliminate inechităţile în aplicarea pensiilor militare într-un ritm accelerat: săptămâna viitoare va fi aprobat în Camera Deputaţilor, iar în două săptămâni va trece şi de Senat. Fac apel către toţi competitorii politici să nu mai folosească instituţiile statului în lupta electorală. Armata României, Poliţia Română şi toate celelalte instituţii din sistemul naţional de apărare nu trebuie amestecate în disputele politice”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.