Ciolacu s-a întâlnit cu asociaţiile rezerviştilor militari: Susţin cu fermitate adoptarea proiectului de eliminare a inechităţilor privind pensiile militare. Apel către competitorii politici să nu mai folosească instituţiile în lupta electorală

Premierul Marcel Ciolacu a avut, vineri, consultări cu reprezentanţii asociaţiilor rezerviştilor militari, acesta afirmând că susţine cu fermitate adoptarea proiectului prin care să fie eliminate inechităţile în aplicarea pensiilor militare într-un ritm accelerat, săptămâna viitoare în Camera Deputaţilor, iar în două săptămâni şi la Senat. Şeful Executivului a făcut apel către toţi competitorii politici să nu mai folosească instituţiile statului în lupta electorală, după ce preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, i-a cerut să susţină proiectul de lege semnat de PNL.

”Prim-ministrul Marcel Ciolacu şi Guvernul României susţin adoptarea în Parlament, într-un termen cât mai scurt, a proiectului pentru eliminarea inechităţilor privind pensiile militare, respectiv propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat”, anunţă Guvernul într-un comunicat. Prim-ministrul Marcel Ciolacu a avut astăzi, la Palatul Victoria, consultări cu reprezentanţii asociaţiilor rezerviştilor militari.

”Respectul faţă de militari înseamnă, pentru mine, în primul rând respectarea drepturilor. Susţin cu fermitate adoptarea proiectului prin care să fie eliminate inechităţile în aplicarea pensiilor militare într-un ritm accelerat: săptămâna viitoare va fi aprobat în Camera Deputaţilor, iar în două săptămâni va trece şi de Senat. Fac apel către toţi competitorii politici să nu mai folosească instituţiile statului în lupta electorală. Armata României, Poliţia Română şi toate celelalte instituţii din sistemul naţional de apărare nu trebuie amestecate în disputele politice”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump, atac la NATO, Coreea de Sud, Japonia și Australia: Pa, pa

    Problemele din relațiile SUA-NATO au început cu Groenlanda, a...

    Trump, Canada și Regele

    Statele Unite nu vor invada Canada și nu vor...

    Trump: Pot distruge podurile și centralele electrice din Iran în 4 ore

    Președintele american Donald Trump a declarat luni că Statele...

    Românii din regiunea Odesa: Zelenski ne-a mințit cu școlile in limba română

    Asociația „Basarabia” a Românilor din regiunea Odesa susține că...

    Trump: Nu mă interesează dacă fac crime de război in Iran

    Președintele american Donald Trump a afirmat luni că nu...

    Războiul din Iran lasă Ucraina fără muniție pentru apărarea aeriană

    Prelungirea războiului dus de SUA și Israel împotriva Iranului...

    Articole relationate

    Categorii populare